Decizie de ultimă oră luată de Ioan Niculae înainte de meciul Astrei de la Cluj. Ioan Nicuale a intrat imediat după victoria obținută de echipa sa împotriva Craiovei lui Pițurcă, scor 1-0, în vestiarul echipei sale și i-a anunțat pe elevii lui Bogdan Andone că în această săptămână o mare parte dintre restanțele salariale se vor achita.
ProSport a aflat în exclusivitate că lucrurile nu au stat chiar așa, iar jucătorii lui Bogdan Andone au primit doar un singur salariu restant. În cazul în care nu primeau nici acum vreun ban, atunci fotbaliștii liderului Ligii I ajungeau la trei luni de restanțe salariale.
ProSport a mai aflat că jucătorii Astrei Giurgiu nu au văzut niciun ban din primele restante, dar că au primit promisiunea că săptămâna viitoare se vor mai achita din restanțele salariale.
Totodată, elevii lui Bogdan Andone au plecat la Cluj cu avionul. Partida CFR Cluj-Astra Giurgiu se va disputa vineri seară, în Gruia, de la ora 20:00.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER