Pe data de 2.08.2019, Aris Soiledis a semnat cu FCSB un contract pe un an plus încă unul, dacă oficialii erau mulțumiți de prestația sa. În acel moment, Gigi Becali i-a dat fundașului elen un salariu de 10.000 de euro pe lună, după ce câștigase la FC Botoșani 6.000 de euro pe lună.
ProSport a aflat că în urmă cu două luni, înainte de izbucnirea pandemiei COVID-19 în România, Gigi Becali a decis să activeze opțiunea prelungirii contractului lui Soiledis cu FCSB pentru încă un an. Noua înțelegere semnată de ambele părți intră în vigoare de la 1 iulie 2020, iar fundașul grec urma să primească un salariu de 13.000 de euro pe lună. Însă, din păcate, Aris nu va mai încasa această sumă de la 1 iulie, după ce Gigi Becali a decis să micșoreze contractele cu 50 la sută pentru următoarele șapte luni.
ProSport a anunțat în exclusivitate venirea lui Soiledis la București, la începutul săptămânii viitoare, iar fundașul grec a confirmat în presa elenă informația. „Revin la București marți. Vom începe să ne antrenăm în grupuri de câte șase. Steaua e o echipă mare, avem condiții fantastice în cantonament. Oamenii sunt minunați, gazonul e foarte bun, nu avem așa ceva în Grecia. Steaua e o echipa care se luptă la campionat în fiecare an, vor să meargă în preliminariile Champions League.
Am semnat pe încă un an cu Steaua. Mi-au spus că sunt mulțumiți de mine și doresc să mai rămân la ei. Dar am semnat pentru reducerea salariului cu 50% în următoarele 7 luni. Toate echipele vor avea probleme din cauza pandemiei Covid 19. Gigi Becali este un tip religios și sunt impresionat de el. Vine mereu cu preoți la terenul de antrenament, ne binecuvintează”, a sus Soiledis.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER