Jovan Markovic, 20 de ani, se anunța unul dintre cei mai promițători atacanți ai Craiovei, dar accidentările provocate din cauza marilor probleme de greutate l-au făcut pe puștiul oltenilor să se „stingă”. Împrumutat în sezonul trecut la Academica Clinceni, el nu a convins și în Bănie va juca sub comanda lui Ouzounidis doar dacă va ajunge la o greutate de sub 87 de kilograme.
Jovan Markovic, 20 de ani a debutat la Craiova lui Mihai Rotaru la doar 16 ani, sub comanda lui Gigi Mulțescu.
Operat deja de două ori la genunchi din cauza unor accidentări grave, Jovan Markovic a fost trimis să joace la echipa a doua în Liga 3. El nu s-a impus niciodată la prima formație, iar în sezonul trecut a fost cedat la Academica Clinceni.
ProSport a aflat că Ilie Poenaru nu mai dorește ca lui Markovic să i se prelungească împrumutul, dacă jucătorul nu înțelge că trebuie să slăbească serios.
Markovic ajunsese să aibă la Clinceni și 97 de kilograme și niciodată nu a reușit să ajungă sub 90 de kilograme, deși i se făcuse și un program suplimentar de pregătire.
„Nu pot să înțeleg ce se întâmplă cu acest fotbalist! Să rupi mâncarea deja de la 20 de ani…..Cine știe ce eforturi face să nu rupă oala cu sarmale. Eu am mai zis, Ilie Poenaru îi face un bine dacă nu-l bagă.
Guardiola nici nu discuta dacă avea aşa jucător…cu o asemenea condiţie fizică. Nu mânănci ce vrei dacă eşti sportiv!
Eu repet, nu ar trebui să îl bage Poenaru, că iar se accidentează șapte luni şi nu îl mai vedem. Cred că şi oficialii de la Craiova i-au atras atenţia, probabil i-au zis ăia să se potolească în privința mâncării. Poate i-au zis de două – trei ori, iar după au renunţat şi ei. Dar aşa nu se poate, ce fotbalist eşti tu? Mai mult de 2.000 de euro pe lună, cât cred că are, oricum nu merită”, a declarat Panduru la Telekom Sport, după un meci din sezonul trecut în care își făcuse apariția pe teren și Markovic.
Cu toate acestea, în sezonul trecut, Mihai Rotaru chiar se interesa personal de Jovan Markovic și îi întreba mereu pe cei de la Clinceni despre situația fotbalistului împrumutat de Craiova la Academica.
Dar Marinos Ouzounidis nu este dispus să facă niciun compromis pentru Markovic dacă jucătorul nu înțelege că trebuie să slăbească și să ajungă cel puțin la o greutate de 87 de kilograme! Altfel,din sursele ProSport, Jovan nu are ce să caute la prima echipă a oltenilor. Astfel că, atacantul fostei vicecampioane a României ori se conformează și slăbește, ori ajunge la formația a doua a Craiovei, în Liga 3, sau va ajunge să fie împrumutat din nou.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER