Petrescu surprinde: „Avem mult prea multe puncte, în comparație cu ce mă așteptam. Nu știu cât va ține”. Cel mai bun atacant român, de unde a preluat disciplina și amintirile cu Hoddle, Gullit și Zeman. „Îmi era rușine să dau mâna cu el după ce am bătut Anglia”

  • Tehnicianul liderului nu se aștepta ca CFR să aibă doar 5 puncte pierdute, după 10 meciuri în Liga I, ținând cont de cei 20 de jucători aduși în vară.
  • „Bursucul” vorbește despre marii antrenori care i-au influențat cariera și despre tatăl său, care l-a disciplinat din copilărie.

Puțini antrenori spun că echipa lor are mai multe puncte decât se așteptau. O face Dan Petrescu, care nu se „îmbată” cu începutul bun de campionat, dar promite că va face o echipă mare la CFR. „Nu poți să faci miracole. Eu cred că acum avem mult prea multe puncte, în comparație cu ce mă așteptam și asta este o surpriză, nu știu cât va ține acest lucru, pentru că sunt foarte mulți jucători noi. În mod normal îți trebuie timp, dar în fotbalul de azi nimeni nu-ți mai oferă timp. Dacă îmi voi duce contractul până la final, rezultatele vor veni, exact cum ne dorim și jocul va fi cum ne dorim”, a spus Petrescu într-un interviu realizat pentru site-ul CFR și revista LPF.

„Alibec e cel mai bun atacant român”

Când vine vorba de lupta la titlu, SuperDan nu exclude nici Astra din ecuație. „Nu e cel mai valoros lot, pentru că e greu de spus asta, dar împreună cu Steaua, Dinamo și Craiova sunt cele mai valoroase loturi. Eu cred că nici Astra nu are un lot rău, dacă ne uităm la numele jucătorilor. Chiar dacă au plecat jucători de valoare, au venit alți jucători, care au jucat în campionate bune și care au un nivel destul de bun”, consideră Petrescu, cel care va întâlni joi echipa unde a crescut ca fotbalist, dar știe cum poate fi învinsă. Tehnicianul laudă lotul FCSB și pe Alibec, în mod special.

„Cu muncă, sacrificiu, organizare, disciplină, puțin noroc și inspirație. Tot timpul, când voi juca împotriva Stelei va fi un meci deosebit. Au 20 de jucători foarte buni. Chiar dacă nu joacă Alibec și Budescu, joacă Gnohere și Teixeira, sau joacă Tănase, Golofca…ce e acolo în atac la ei! Sunt 10 jucători de atac foarte buni. În opinia mea, Alibec este cel mai bun atacant român, chiar dacă lumea îl critică și vorbește că dă din mâini este cel mai valoros”.

„Tata a fost colonel în armată și el m-a învățat să fiu disciplinat”

Dan Petrescu își petrece majoritatea zilelor la stadion. Spune că studiază mereu, când nu antrenează și povestește cum a ajuns să-și ordoneze viața, influențat de tatăl său, care a fost colonel în armată. „Văd foarte multe meciuri ale adversarului, meciurile noastre, fac programele de antrenament pentru fiecare săptămână și încerc să găsesc soluții noi, antrenamente noi, pentru ca jucătorii să nu se plictisească. Disciplina am moștenit-o de la tatăl meu, Dumnezeu să-l ierte! El a fost colonel în armată și la noi în casă era disciplină mare. M-a învățat acest lucru, m-a ajutat foarte mult în cariera mea și m-a ajutat în tot ce am făcut și în străinătate. Am fost un jucător disciplinat și țin mult la disciplină și ca antrenor”, explică tehnicianul.

„Mi-a părut foarte rău că am învins tocmai Anglia lui Hoddle. M-a ajutat foarte mult în Anglia”

Când vine vorba de antrenorii ce i-au influențat cariera, Dan Petrescu îi enumeră în primul rând pe Anghel Iordănescu și pe Glenn Hoddle, care l-a antrenat la Chelsea. La Cupa Mondială din 1998, România învingea Anglia cu 2-1, iar golul victoriei era reușit de Dan Petrescu, pe finalul partidei. Pe banca Angliei era chiar Glenn Hoddle. Petrescu povestește că s-a rușinat când l-a salutat după meci. „La seniori, cel mai mult am învățat de la Anghel Iordănescu, antrenorul meu de la echipa națională. Am avut foarte mulți ani împreună și m-a inspirat foarte mult. În străinătate au fost mai mulți antrenori care m-au ajutat foarte mult. Primul a fost Glenn Hoddle, care, din păcate pentru el și din fericire pentru mine, a pierdut meciul Anglia – România și eu am marcat împotriva lui. Mi-a părut foarte rău, pentru că el a fost antrenorul care m-a ajutat foarte mult în Anglia. Mi-aduc aminte, când s-a suit în autocar după meci, mi-a dat mâna să mă felicite, iar mie îmi era rușine, pentru că nu-mi plăcea că am bătut tocmai Anglia lui Hoddle chiar dacă eram fericit pentru echipa mea”, își amintește episodul Petrescu.

„Gullit era ca un tată. După antrenamentele cu Zeman, orice antrenament mi se părea ușor”

Super Dan a mai lucrat la Chelsea cu Ruud Gullit, superstarul olandez fiind un alt mentor al său. „Am învățat foarte mult de la Ruud Gullit, chiar dacă n-a mai avut apoi o carieră de antrenor. Era ca un tată pentru mine. M-a ajutat foarte mult și ținea foarte mult la mine”, spune Petrescu, cel care nu-l uită nici pe Zdenek Zeman, cehul care l-a pregătit la Foggia, în Italia. Spune că n-a uitat niciodată antrenamentele dure ale acestuia și că de atunci niciun antrenament nu i s-a mai părut greu.

„Antrenorul care poate m-a disciplinat cel mai mult a fost Zdenek Zeman. A făcut miracole prin Italia cu echipele pe care le-a antrenat. Un tip foarte dur, cu antrenamente fizice. Două ore pe zi era cel mai scurt antrenament și totul era pe atac. Nu jucam pe apărare deloc. Jucam 4-3-3. Am învățat foarte mult de la dânsul. După ce am plecat de la Zeman toată cariera mea a fost ușoară, pentru că antrenamentele mi se păreau ușoare, peste tot pe unde am fost, în comparație cu ce făceam acolo”, povestește Dan Petrescu.

„Cel mai important pentru mine este echilibrul și balanța echipei”

Se consideră un antrenor echilibrat, nici defensiv, nici ofensiv. Spune că se mulează după profilul jucătorilor pe care îi are la dispoziție. „Cred că sunt un antrenor echilibrat. Când am fost la Dinamo Moscova jucam mai mult pe atac, pentru că aveam jucători foarte buni, când am fost la Kuban jucam pe contraatac, când am fost în China jucam la început pe contraatac, apoi mi-a cumpărat 3 brazilieni și a trebuit să jucăm pe atac. Cel mai important pentru mine este echilibrul și balanța echipei. Nu-mi place o echipă dezechilibrată, adică să atacăm cu 7-8 jucători și 2-3 să fie în apărare, să fie descoperiți. Îmi place mereu să avem un echilibru în ce facem”, spune Petrescu, cel care le spune fundașilor laterali ce îi spunea lui Emeric Ienei, la debutul carierei în fotbalul mare. „Tot timpul le spun la fundași ce îmi spunea mie Nea” Imi, care a avut și el o influență foarte mare în cariera mea, pentru că am debutat cu dânsul în echipa națională. Îmi spunea „știu că îți place să mergi în atac, dar nu uita că ești fundaș”. Aste le zic și eu fundașilor laterali”.


„Îmi place să joc cu stadionul plin. Am pățit să joc cu stadioane pline în China, 50 de mii de oameni, era superb și m-am dus în Emirate, erau 10 spectatori, a fost foarte rău”
Dan Petrescu, antrenor CFR

Publicat: 19 09. 2017, 19:25
Actualizat: 19 09. 2017, 19:35