Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu merg braț la braț în marea finală a celor mai tari succese europene după Revoluție! Cum s-au mobilizat fanii „lupilor” și ce victorii de poveste au devansat!
Cea mai tare campanie ProSport a începutului de sezon a ajuns deja la trei partide ”finaliste”, asta după ce mii de suporteri au votat și au trimis meciurile favorite în top 13 succese europene obținute de echipele românești după Revoluție!
În al doilea duel din faza preliminară s-au aflat față în față 14 partide remarcabile reușite de Astra Giurgiu, Gloria Bistrița, Farul Constanța, Ceahlăul Piatra Neamț, Progresul-FC Național, Petrolul Ploiești, Universitatea Craiova și FC Vaslui! Două succese s-au calificat în marea finală, care sunt acestea?
Avem deja primele 3 finaliste din top 13!
Campania noastră are două faze. În faza preliminară, votul tău decide cele mai tari succese pentru fiecare club sau categorie de cluburi în parte. În faza finală, jurnaliștii Gabriel Berceanu și Cătălin Mureșanu vor scrie poveștile celor 13 partide alese de fani din care tot tu vei alege, prin vot, cele mai tari succese românești.
Din 1 ianuarie 1990 până la startul actualului sezon avem un total de 341 de succese românești în cupele europene, acestea însemnând, cumulativ, în demersul nostru:
- victorie, indiferent de tur sau retur ori de faza competiției
- calificare după egal în retur (prin avantajul golurilor marcate în deplasare) sau după prelungiri / penalty-uri
Descoperă AICI detaliile complete ale campaniei noastre!
Din cele 341 de succese românești, în marea finală vor ajunge top 13 meciuri. Fiecare club sau categorie de cluburi va fi reprezentat în marea finală cu următorul număr de partide, funcție de contribuția clubului la totalul succeselor românești în cupele europene:
- 4 meciuri – Steaua-FCSB (104 succese)
- 2 meciuri – CFR Cluj (43 succese)
- 2 meciuri – Dinamo (36 succese)
- 2 meciuri – Rapid (35 succese) – Votul este în desfășurare AICI!
Astăzi descoperim alte 2 meciuri din categoria echipelor cu 7-15 succese europene. Este vorba de Astra Giurgiu (15), Gloria Bistrița (14), Farul Constanța (12), Ceahlăul Piatra Neamț (11), Progresul-FC Național (10), Petrolul Ploiești (8), Universitatea Craiova (7), FC Vaslui (7).
Primul meci din faza finală a fost ales prin vot în perioada 22-24 august pe ProSport din categoria cluburilor cu 1-6 succese. Aici regăsim Oțelul Galați (6), FCU Craiova (5), Poli Timișoara (5), Sepsi Sf. Gheorghe (4), Viitorul Constanța (3), FC Argeș (3), Pandurii Tg. Jiu (3), Gaz Metan Mediaș (3), FC Botoșani (2), FC Brașov (2), Unirea Urziceni (2), ASA Tg. Mureș (1). Descoperă câștigătorul AICI!
Petrolul Ploiești și Astra Giurgiu merg împreună în marea finală!
Rezumatele celor 14 succese nominalizate la această rundă (le poți descoperi AICI) au fost disponibile pentru votul public în perioada 24-26 august, așadar. Iată clasamentul final pe această categorie:
- 20,7% – Viktoria Plzen – Petrolul Ploiești 1-4 (EL 2014)
- 18,8% – West Ham – Astra Giurgiu 0-1 (EL 2016)
- 13,7% – Gloria Bistrița – Atletico Madrid 2-1 (Intertoto 2007)
- 10,7% – Lyon – Astra Giurgiu 1-2 (EL 2014)
- 9,5% – Vitesse Arnhem – Petrolul Ploiești 1-2 (EL 2013)
- 8,8% – Universitatea Craiova – Zorya Lugansk 3-0 (CL 2022)
- 6% – FC Vaslui – Sporting Lisabona 1-0 (EL 2011)
- 4,4% – Astra Giurgiu – West Ham 2-1 (EL 2015)
- 2,7% – Farul Constanța – Auxerre 1-0 (Intertoto 2006)
- 2% – Ceahlăul Piatra Neamț – Mallorca 3-1 (Intertoto 2000)
- 0,81% – Gloria Bistrița – Zaragoza 2-1 (Cupa Cupelor 1994)
- 0,8% – FC Național – Partizan Belgrad 1-0 (UEFA 2006)
- 0,7% – FC Vaslui – Sparta Praga 2-0 (EL 2011)
- 0,4% – Austria Viena – Astra Giurgiu 1-2 (EL 2016)
Merg în finala de 13, prin urmare, succesul zdrobitor care a adus calificarea obținut de Petrolul Ploiești contra celor de la Viktoria Plzen (Cehia) și marele meci făcut de Astra Giurgiu în deplasare la West Ham, victorie pentru calificare, la rându-i!
Ce urmează în campanie
Faza preliminară va supune la vot nominalizări pentru fiecare echipă / categorie de echipe în parte:
- 26-28 august: Succese Rapid – Votul este deschis, poți alege AICI!
- 28-30 august: Succese Dinamo
- 30 august – 1 septembrie: Succese CFR Cluj
- 1-3 septembrie: Succese Steaua-FCSB
Din 4 septembrie până în 29 septembrie se desfășoară faza finală! În aceasta, cele 13 succese decise de tine vor fi prezentate de noi pe rând, într-un format de colecție, împreună cu dezvăluiri în exclusivitate din partea fotbaliștilor și antrenorilor care le-au produs. Astfel încât să poți vota după ce ai retrăit sau descoperit așa cum se cuvine povestea din spatele fiecărui succes!
Pe 30 septembrie vom afla împreună cel mai tare succes românesc în cupele europene din 1990 până azi și clasamentul complet decis de suporterii tuturor cluburilor!