**Pinto a marcat un gol,** în zece ore de joc!
După ce au dezamăgit în acest început de campionat, atât Joao Paulo Pinto cât și Radomir Djalovic au fost acuzați voalat de tehnicianul Viorel Hizo pentru ineficacitatea lor, având în vedere că primul a ratat o serie de ocazii, una chiar foarte importantă, în repriza a doua a meciului de la Timișoara de ieri seară. "Degeaba jucăm frumos și construim mult, dacă nu marcăm atunci când suntem în fața porții", a subliniat "Dulăul".
Joao Paulo Pinto nu a înscris nicun gol în partidele amicale, deși giuleștenii au întâlnit și echipe fară pretenții precum Clinceni, Chiajna sau Brănești. În șapte întâlniri (incluzând și meciurile din cantonamentul din străinătate) vârful giuleștean a reușit contraperformanța de a nu înscrie, cu toate ca a bifat aproximativ 330 de minute din 630 posibile. Colegul său, tânărul Ioniță, a primit aceleași șanse de a juca, dar spre deosebire de Pinto, atacantul promovat de la echipa a doua a clubului, a marcat de două ori pentru "feroviari". Portughezul a fost integralist în toate cele trei etape disputate până acum, în cele 270 de minute a dat doar un gol, în victoria 4-1 cu Poli Iași. Per total, un gol în zece ore de joc!
Adus cu surle și trâmbițe de la Leiria, pentru o sumă de transfer de 1,2 milioane de euro, Pinto a jucat pâna acum 34 de partide, marcând 3 goluri! La salariul său anual, în valoare de 200 000 de euro, se poate aprecia că într-un an și jumătate cât s-a scurs de la venirea sa în Grant, un gol de-al lui Pinto valorează aproape 100 000 de euro!
Transferul lui Djalovic la Hajduk Split este în stand-by, iar Rapid este în căutarea unei soluții pentru avanposturile echipei. După evoluția apreciată, încununată cu gol, din meciul cu Țara Galilor, internaționalul muntenegrean al Rapidului așteaptă să se liniștească "apele" la vicecampioana Croației. Aseară el a fost menajat de Viorel Hizo. Deși își făcea gânduri că nu se va mai întoarce la Rapid, transferul la Hajduk s-a amânat deoarece antrenorul principal al grupării de pe malurile Adriaticei, Ivica Kalinici, a ieșit din spital dar nu își poate continua activitatea profesională, cel puțin pentru moment. În aceste condiții, interimatul este asigurat de "secundul" Josko Spanjic până săptămâna viitoare când va fi anunțat noul tehnician. Alberto Zaccheroni este unul dintre favoriți pentru ocuparea acestui post. În altă ordine de idei, frații Sharbini au semnat deja cu formația croată. Planul conducerii lui Hajduk Split viza transferul celor doi jucători ai lui NK Rijeka, cât și pe cel al vârfului giuleștean. Refacerea tridentului de succes se poate realiza în zilele care urmează, dacă Hajduk își va manifesta oficial interesul și se va ajunge la o înțelegere cu oficialii "feroviari". Â