Victor Pițurcă spune că a fost impresionat de calitățile lui Ianis Hagi încă înainte ca acesta să debuteze la echipa de seniori a Viitorului și se declară convins că mijlocașul ofensiv ajuns în această vară la Fiorentina are calități mai bune decât cele ale tatălui său, Gheorghe Hagi, la aceeași vârstă, cel puțin în ceea de privește viziunea și spiritul de echipă. În plus, Pițurcă spune că un alt plus al lui Ianis este poate lovi mingea la fel de bine cu ambele picioare.
În ceea ce privește „minusuri”, fostul selecționer spune că fiul lui Gheorghe Hagi suferă la capitolul forță.
Pițurcă spune însă că Ianis Hagi a greșit în momentul în care a ales să plece la Fiorentina, fiind de părere că tânărul mijlocaș ar fi putut progresa mai mult jucând meci de meci în Liga 1, pentru Viitorul.
„Mie mi se pare extraordinar, adică eu eram cu ochii pe el de-acum câțiva ani și am spus că va ajunge un fotbalist mare. Ei, bine, nu prea mi-a plăcut în momentul când a fost transferat la Fiorentina. Cel puțin eu, din afară, mi-aș fi dorit să mai joace la Viitorul, fiindcă avea nevoie să joace la nivelul ăsta, însă e un jucător plin de calități. Lovește mingea cu ambele picioare, joacă poziție viitoare foarte rapid, ceea ce nu făcea Gică. În schimb, are probleme fizice, la forță. Gică avea forță formidabilă. Ianis nu are, dar aici se poate lucra.
E mai fin decât Gică Hagi. Gică, în general, avea și o tehnică foarte bună. Se remarca prin forță și prin lovirea mingii, dar Ianis, în schimb, joacă foarte bine pentru ceilalți din jurul lui, ceea ce Gică, nu făcea, când era tânăr. I-a trebuit mult timp să treacă, să ajungă să joace de maniera asta la maturitate, de-abia după ce a venit la Galatasaray. În schimb, Ianis vede faza cu câteva fracțiuni de secundă înainte, ceea ce e foarte important pentru un jucător, iar mingea se duce exact acolo unde trebuie„, a declarat Victor Pițurcă pentru Digi Sport, într-un interviu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER