Planul FRF: CFR Cluj, desemnată campioana României! De ce poate intra în colaps formația din Gruia | EXCLUSIV

Fotbalul românesc stă ca pe ghimpi. Viitorul echipelor de la noi din țară, ne referim la cele din primele trei eșaloane, depinde în cea mai mare parte de ședința de marți, pe care UEFA o va organiza cu ajutorul unei videoconferințe cu 55 de conducători ale asociațiilor naționale și cu reprezentanții FiFPro.

ProSport a aflat că la Federația Română de Fotbal circulă tot felul de scenarii, iar forul condus de Răzvan Burleanu ia în calcul ca UEFA să suspende activitatea fotbalistică chiar până în luna septembrie, atunci când se speră că problemele din cauza COVID 19 vor trece definitiv. Însă, capii fotbalului de la UEFA le vor da mâna liberă președinților de federații să ia ce decizii doresc cu privire la campionatele din țările lor fiindcă s-ar putea ca un an să nu se mai joace deloc în cupele europene.

Planul FRF: CFR Cluj, desemnată campioana României! Ardelenii au un fond de salarii foarte mare

Surse din FRF au dezvăluit pentru ProSport că Răzvan Burleanu și-a pus deja oamenii la lucru, iar aceștia au început să strângă date despre situația financiară a cluburilor din România în cazul în care activitatea fotbalistică va înceta până în septembrie.

În Liga 1 situația este deja foarte grea, iar în eșaloanele doi și trei ne îndreptăm către un dezastru financiar, deoarece aici sunt foarte puțini patroni care își susțin singuri echipele fără ajutorul primăriilor. Deja sunt semnale că foarte multe echipe din România nu au bani să își desfășoare activitatea fotbalistică la Liga a doua, dacă totul va fi oprit până în septembrie. Apoi, în Liga 3 foarte multe echipe abia au bani să își plătească organizarea partidelor și nu vor putea să-și plătească jucătorii.

Astfel, dacă UEFA va hotărî marți să se oprească activitatea fotbalistică până în septembrie, atunci FRF va lua act de această decizie și îi va declara campioni pe cei de la CFR Cluj. Deja oficialii echipei din Gruia s-au plâns că ei au la echipă cel mai mare fond de salarii, aproximativ 300.000 de euro pe lună, având în lot foarte mulți jucători străini.

În plus, aceștia nu vor să mai stea în România dacă nu își primesc banii. Din Liga 3 în a doua vor promova echipele care sunt acum pe primul loc. La fel vor promova și cele din Liga 2, care sunt pe locurile ce permit să evolueze în primul eșalon, iar Burleanu va aștepta din teritoriu să afle ce formații au bani să joace de la toamnă în eșalonul secund. Aceste decizii se vor pune în practică doar dacă UEFA va decide marți încetarea activității fotbalistice pînă în luna septembrie.

Publicat: 16 03. 2020, 13:34