Planul lui Mircea Sandu: o școală de fotbal care să poarte numele lui Răducioiu

Fostul președinte al FRF, Mircea Sandu, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că intenționează să înființeze în Sectorul 2 al Capitalei o școală de fotbal care să poarte numele fostului internațional Florin Răducioiu.

Avem un gând cu Florin Răducioiu să înființăm o școală de fotbal. E bine ca lumea să își mai aducă aminte de foștii mari fotbaliști. Încercăm să facem o școală de fotbal pentru 40 de copii, în condițiile legii, cu un antrenor la patru-cinci copii. Am făcut și un calcul, ar fi nevoie cam de 40.000 de euro pe an, aproximativ 1.000 de euro pentru fiecare copil, aici incluzând tot. Și vrem să facem această școală în Sectorul 2″, a spus fostul președinte al federației.

Firma de consulanță sportivă Best Bussines Sport condusă de Mircea Sandu va organiza Cupa Sectorului 2 la fotbal, pentru elevii din clasele 1-4. La competiția organizată în parteneriat cu Primăria Sectorului 2 au fost înscriși 500 de copii. Cele mai multe partide se vor disputa pe terenul inaugurat în urmă cu trei ani de președintele UEFA, Michel Plantini, în Parcul Florilor.

Prin intermediul lui Mircea Sandu, UEFA a trimis opt rânduri de echipament complet plus mingi pentru echipele care vor disputa finala Cupei Sectorului 2.

Primarul Neculai Onțanu a declarat în cadrul conferinței de presă că își dorește ca această competiție să devină permanentă. „Apreciez acest proiect, suntem deschiși și către alți parteneri pentru a lucra pentru sport. Cred că este esențial pentru societatea noastră ca elevii să facă sport. Avem o colaborare bună cu Inspectoratul Școlar al Sectorului 2 și vrem să organizăm această competiție în fiecare an”, a adăugat Onțanu, în conferința de presă comună susținută alături de Mircea Sandu.

Mediafax

 

 

Publicat: 18 05. 2015, 13:16
Actualizat: 18 05. 2015, 13:44