Universitatea Craiova a fost dezafiliată temporar din fotbal, dar Adrian Mititelu are speranțe că echipa va fi reprimită în competiții din sezonul viitor. Patronul echipei are mai multe acte care demonstrează că Federația a comis o ilegalitate în momentul în care a dezafiliat clubul.
După ce echipa va fi reprimită în Liga 2, acolo unde a retrogradat la finalul sezonului 2010-2011, Adrian Mititelu pregătește un megabuget echipei care a câștigat 4 titluri în România. Acesta se bazează pe banii pe care îi va primi de la Fondul Proprietatea. Conform Fanatik, Mititelu va primi până la sfârșitul anului 30 de milioane de euro, reprezentând prima tranșă din suma pe care o are de primit.
Omul cu care va lucra la revenirea Științei în prim-planul fotbalului românesc este Ilie Balaci. „Minunea Blondă” va avea la dispoziție un buget de 5 milioane de euro. O problemă pentru echipă va fi lotul. Mititelu ia în calcul revenirea la Craiova a unor jucători declarați liberi în urma deciziei Comitetului Executiv.
5 ani este contractul propus lui Ilie Balaci
Daniel Idita, avocatul clubului oltean, a declarat că Universitatea va cere suma de 250 de milioane de euro despăgubiri, sumă ce ar reprezenta clauzele de reziliere ale jucătorilor care au părăsit Știința în această vară în urma deciziei Comitetului Executiv al FRF. „Noi urmărim ca Universitatea să fie reafiliată, dar vrem să ne recuperăm și prejudiciul creat. Am estimat că acesta se ridică undeva la 250 de milioane de euro, suma clauzelor de reziliere a jucătorilor Universității”, a spus Daniel Idita.
Conform site-ului transfermarkt.de, Universitatea a avut în lot, până în momentul dezafilierii, nu mai puțin de șase jucători cotați la peste 1,5 milioane de euro, cel mai scump fiind Florin Costea, la 2 milioane și jumătate.
„Dacă pleacă Mititelu, Craiova va fi reprimită”, este declarația de acum 3 zile a lui Dumitru Dragomir
Direcția Națională Anticoruptie (DNA) a început urmărirea penală a 10 membri ai Comitetului Executiv al FRF, inclusiv Sandu și Dragomir, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER