Adrian Mititelu, patronul echipei FC U Craiova din Liga 3, e pus pe fapte mari. Vrea să aibă acces noul stadion „Ion Oblemenco” și e gata de un nou proces, în care încearcă să oblige municipalitatea să permită accesul echipei sale pe noua arenă din Bănie. Mai mult, acesta anunță că va depune și o plângere penală!
Avocații lui Mititelu l-au informat că procesul în care vrea să oblige autoritățile să le permită accesul, lui și echipei sale, pe noul stadion Ion Oblemenco ar putea dura între opt și 10 luni pentru o soluție definitivă. Mai mult, pe lângă acțiunea din instanță legată de obligativitatea autorităților de a pune la dispoziție stadion, Mititelu mai are ceva pregătit.
Concret, acesta anunță, într-o postare pe pagina de Facebook, că va depune o plângere penală „pe numele făptuitorilor” Mihai Genoiu, primarul Craiovei, și Ionuț Gâlea, consilier juridic, pentru abuz în serviciu și a unei infracțiuni de fals intelectual.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER