Planul lui Sandu**

 

Boss-ul de la federație a făcut un pact cu Mitică Dragomir, și-a asigurat sprijinul AJF-urilor și a mai dat un semnal de forță prin organizarea Comitetului Executiv al UEFA la București
 
După cinci mandate la conducerea FRF, Mircea Sandu face cărțile pentru alegerile de anul viitor. Experiența l-a învățat că e bine să fii precaut și iei lucrurile din timp, pentru a nu avea surprize, astfel încât Nașul s-a și apucat de treabă.
 
Scurt-circuitul Lupescu
 
Sigur, mulți s-ar întreba de ce Sandu a început să lucreze neoficial la campania pentru alegerile federale, în condițiile în care acestea vor avea loc abia în 2010. Surse din lumea fotbalului au lămurit misterul: relația destul de rece cu Ionuț Lupescu, directorul general al FRF! Într-un interviu exclusiv ProSport de la începutul acestui an, Kaiserul i-a transmis un mesaj clar Nașului, deranjat de anumite declarații ale președintelui: „E posibil să candidez! Sandu nu este imbatabil!”. Aceleași surse susțin că, atunci, Nașul și-a dat seama că nu se mai poate baza pe Lupescu. Și a început să lucreze pe cont propriu, sfătuindu-se cu oamenii apropiați lui de la Casa Fotbalului.
 
Vizite în provincie
 
Strategia a început să se miște în momentul în care Mircea Sandu a început să facă deplasări în țară. Cu obiectivul declarat că va avea întâlniri cu membrii afiliați ai FRF din teritoriu, Nașul nu a căutat altceva decât să simtă pulsul cluburilor mici, de acolo de unde pot veni multe voturi la alegeri. Conform unui articol apărut în cotidianul „Ziua” în februarie, la Iași, spre exemplu, s-au adunat reprezentanții a 25 de cluburi din ligile inferioare, din totalul celor 30 convocate. În material se remarcă faptul că respectivele întâlniri au avut loc în locații luxoase, cu mese îmbelșugate, unde toată lumea a aplaudat discursul șefului de la FRF. Alături de Mircea Sandu, la prezidiu, au mai fost prezenți Adalbert Kassai, Dumitru Mihalache, Dan Ionescu și Justin Ștefan. Toți, oamenii președintelui. Vizite au mai fost la Oradea, Vâlcea și Brăila. În același scop: acela de a tatona terenul în vederea alegerilor. Nașul ar fi plecat mulțumit de la aceste întâlniri, semn că opțiunile nu s-ar fi schimbat foarte mult din 2005 și până acum.
 
Are sprijinul AJF-urilor din țară
 
Un alt element interesant al strategiei lui Mircea Sandu se referă la Asociațiile Județene de Fotbal, care au pondere extrem de importantă la numărarea voturilor. Conform unor surse autorizate, luni seară, la Mogoșoaia, oficilii din provincie s-au bucurat de o petrecere pe cinste în așteptarea dineului oficial de aseară. Din câte se pare, party-ul a venit și ca un semn de mulțumire a Nașului pentru reprezentanții AJF-urilor din țară, cei care în urmă cu o lună i-ar fi trimis o scrisoare de adeziune. Cu alte cuvinte, l-au anunțat că se pot baza pe sprijinul lor la alegeri. Centenarul FRF a fost ocazia perfectă pentru a pune la punct toate detaliile. 
 
Pactul cu Mitică: adio Lupescu?
 
Paralel cu fotbalul mic, Mircea Sandu a trebuit să se gândească serios și la ceea ce s-a întâmplat în Liga I, acolo unde câteva voci se ridicaseră împotriva lui. Și aici Nașul a mutat inteligent. Surse din interiorul FRF au povestit pentru ProSport că șeful FRF l-a convocat pe Dumitru Dragomir la o întâlnire cu cărțile pe față. Și, spun aceleași surse, a început o negociere la sânge. Iar rezultatul s-a văzut: șeful CCA va fi Aron Huzu, deși Sandu nu-l dorea inițial, apoi Comisiile au trecut la LPF tocmai la propunerea Nașului, deși până acum Dragomir pierduse mai multe procese pe această temă. În plus, pe holurile de la Casa Fotbalului se aude că, în curând, Ionuț Lupescu va fi debarcat din funcție, totul făcând parte din înțelegerea cu Mitică. Ce primește Nașul, în schimb? Voturile Ligii I, acolo unde Dumitru Dragomir încă se bucură de o influență considerabilă.
 
Miza: postul de „vice” la UEFA!
 
Sursele care au povestit pentru ProSport cele de mai sus, susțin că motivul pentru care Mircea Sandu își dorește cel de-al șaselea mandat se referă la o dorință mai veche a sa: postul de vicepreședinte al UEFA! „El acolo vrea să ajungă în doi-trei ani, însă, pentru asta, e nevoie să fie în continuare președinte la FRF”, au precizat apropiați ai Nașului.

 

Publicat: 13 05. 2009, 08:44
Actualizat: 13 05. 2009, 09:31