Pleacă Dan Petrescu de la CFR după calificarea în primăvara europeană? Ce a zis după victoria cu Celtic
Dan Petrescu a scris istorie cu CFR Cluj, iar ardelenii visează acum să ajungă în optimile Europa League.
Tehnicianul ar fi dorit de Astana, pe care a eliminat-o în preliminariile Ligii Campionilor: „Deocamdată sunt la CFR, sunt bine, mereu au fost zvonuri, chiar și când eram la Urziceni”.
„A fost un meci ciudat, pentru că Celtic n-a avut presiune. Am așteptat acest meci pentru un punct, m-am gândit că e foarte greu să-l obțintem. Parcă noi am avut un plus în prima repriză, dar jucăm mai bine în repriza a doua, atunci producem noi mai mult fotbal, mai ales când avem spații. Nu sunt Mafalda să le ghicesc pe toate! Burcă a făcut un sezon extraordinar, aș vrea să-l felicit și pe Cestor. Au fost impecabili amândoi, la fel ca toată echipa”, și-a lăudat Petrescu fotbaliștii.
„Nu i-am mai vrut pe Celtic!”
Dan Petrescu a recunoscut că nu și-a mai dorit-o pe Celtic și în Europa League, după ce ardelenii au produs surpriza și au eliminat gruparea din Scoția în preliminariile Ligii Campionilor.
„Nu i-am mai vrut pe Celtic, trebuia să marcăm 4-5 goluri ca să ne luăm revanșa. Dacă muncești și vrei, poți să realizezi orice în viață. Cred că jucătorii sunt foarte plictisiți și obosiți după ședințele, dar le cer să mai facă un efort, să câștigăm ultimele două meciuri și să terminăm pe primul loc în Liga 1. Sunt foarte fericit și mândru de jucătorii mei”, a mai afirmat Petrescu.
„Aș fi vrut-o pe Chelsea”
Tehnicianul campioanei ar fi vrut un duel special cu Chelsea în Europa League, însă echipa din Londra este în optimile UCL: „Aș fi vrut Chelsea în primăvara europeană, dar e bine și Arsenal”.