Pleacă Florinel Coman de la FCSB în această iarnă? Elias Charalambous nu se opune transferului: „Să fie toată lumea mulțumită”

Florinel Teodor Coman si Elias Charalambous in meciul de fotbal dintre Dinamo Bucuresti si FCSB, din cadrul Superligii Superbet, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 26 noiembrie 2023. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Elias Charalambous, antrenorul echipei FCSB, a susținut o conferință de presă premergătoare meciului cu FC Hermannstadt și a vorbit, printre altele, despre o posibilă plecare a lui Florinel Coman.

Meciul dintre FCSB și FC Hermannstadt se va disputa sâmbătă, 16 decembrie, de la ora 20:00, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 20 din Superliga.

Ce spune Elias Charalambous despre o posibilă plecare a lui Florinel Coman de la FCSB

Înaintea acestei partide, Elias Charalambous a fost întrebat despre un posibil transfer al lui Florinel Coman, iar cipriotul a mărturisit că și-ar dori să nu piardă jucători în această iarnă, dar s-a declarat pregătit pentru o astfel de variantă.

„(n.r. Vă e frică să nu îl pierdeți pe Florinel Coman în iarnă?) În primul rând vreau să spun că dacă vor veni oferte, iar clubul și jucătorii vor fi mulțumiți, sigur se va ajunge la un consens.

În acest moment nu avem ceva concret, dar sigur că toată lumea își dorește ca jucătorii români să joace pentru echipe puternice.

Avem jucători buni și sper să nu îi pierdem acum, poate în vară. Suntem pregătiți de acest lucru, așa e în fotbal”, a spus Elias Charalambous, în cadrul conferinței de presă.

Cotat la patru milioane de euro de către Transfermarkt, Florinel Coman a jucat 17 meciuri pentru FCSB în acest sezon din Superliga și a reușit să înscrie șase goluri în campionat.

Ce a spus Gigi Becali despre Florinel Coman

După CFR Cluj – FCSB, Florinel Coman și-a prezentat scuzele pentru atitudinea pe care a avut-o față de arbitru la meciul anterior și Gigi Becali a dezvăluit cine l-a îndrumat în acest sens.

„(n.r. ați vorbit cu Florinel Coman? A avut o atitudine schimbată la interviu) Eu nu am avut, dar cred că Meme sau duhovnicul lui. Are un preot care e disperat cu FCSB și i-o fi spus: «Domn’e dacă tu înjuri așa nici Dumnezeu nu te ajută la FCSB»”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

Publicat: 15 12. 2023, 17:59
Actualizat: 15 12. 2023, 18:14