Clubul Politehnica Iași a lansat miercuri campania ”Porți închise, inimi deschise”, o inițiativă menită să atragă suporteri alături de echipa din Copou chiar și în această perioadă în care meciurile se vor disputa fără spectatori.
”Fotbaliștii ieșeni au nevoie de susținerea suporterilor, chiar dacă meciul de pe teren propriu cu Academica Clinceni se va desfășura fără spectatori. Astfel, fanii echipei din Copou vor avea posibilitatea să-și arate atașamentul față de formația ieșeană”, scrie pe site-ul Poli Iași.
Ce trebuie să facă suporterii ieșeni?
”Suporteri adevărați trebuie să achiziționeze bilete virtuale de acces la meci! Apoi, suporterii trebuie să își facă o fotografie pe fundal alb și să o trimită pe pagina de facebook a clubului. Toate fotografiile fanilor care au achiziționat bilete virtuale vor fi imprimate pe tricourile purtate de jucători la intrarea pe teren. Astfel, favoriții vor simți că sunteți alături de ei. Mai mult decât atât, biletul virtual le poate asigura unul dintre cele 100 de locuri în autocarele suporterilor pentru semifinala Cupei României, dar și unul dintre tricourile speciale”, explică oficialii ieșeni.
Un bilet virtual costă 10 lei și va avea o grafică special creată pentru campanie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER