Povestea fotbalistului român care evoluează cu proteză a ajuns în presa internațională! „Și-a îndeplinit visul, chiar dacă a trăit zece ani fără o mână”

Povestea lui Cosmin Lambru, jucătorul legitimat la Petrolul Ploiești care joacă cu proteză la mână, a ajuns în presa internațională. Daily Mail și Marca relatează povestea atacantului care a evoluat în meciul de Cupa României cu CS Mioveni.

În vârstă de 19 ani, Lambru are proteză la mâna stângă. Pe când avea opt ani, atacantul a fost implicat într-un accident de circulație. Un TIR a derapat și i-a strivit antebrațul de la mâna stângă. Lambru a povestit în detaliu momentul respectiv, într-un interviu acordat celor de la Libertatea: „Acel cumplit accident care putea să-mi distrugă definitiv visul de a ajunge, odată, un fotbalist cel puțin respectat. Eram cu prietenii mei de la Pleașa pe stradă, ne întorceam spre casă, când un TIR a derapat și s-a îndreptat spre mine.


Captură Telekom Sport

Am apucat, din reflex, să mă bag sub o conductă, dar am pus mâna pe un gard, ca să mă sprijin. TIR-ul mi-a strivit-o acolo! Nu uit nici măcar un moment din acel accident! Am simțit o durere înfiorătoare, dar am rămas conștient. Am fost scos de acolo și dus la spital. Puteam pierde tot brațul stâng, întârziindu-se operația. Din fericire, am avut noroc de o doamnă chirurg, dr. Otilia Răcășan, care pot spune că a făcut o minune. Eu și familia mea îi rămânem datori toată viața! Mi-am pierdut atunci doar mâna, de la încheietură.”

„Un adolescent român și-a îndeplinit visul, chiar dacă a trăit fără o mână în ultimii zece ani”, notează Daily Mail.

Cosmin Lambru a intrat în minutul 100 al meciului cu CS Mioveni din 16-imile Cupei României. În timpul regulamentar cele două formații au remizat, scor 1-1. Echipa din Liga 2, CS Mioveni, s-a calificat în urma loviturilor de departajare, cu scorul de 5-4.

Publicat: 26 10. 2017, 20:26
Actualizat: 26 10. 2017, 20:27