Azdren Llullaku și-a reziliat contractul în Belarus și își caută echipă în România. Este obișnuit cu presiunea și spune că este gata să lucreze chiar și sub tirul criticilor lui Gigi Becali. Fotbalistul albanez a fost invitatul emisiunii „ProSport Live” și a povestit drama pe care a trăit-o în copilărie. Din cauza războiului a fost nevoit să plece de acasă împreună cu familia, iar ca să ajungă în Italia a trăit o adevărată aventură, un drum presărat cu mafiofi și multe drame.
Azdren Llullaku a jucat în România la Poli Iași, Gaz Metan Mediaș și Astra Giurgiu, iar ultimul contract l-a avut în Belarus. Puțini îi știu povestea de viață. La 10 ani, atacantul albanez a fost nevoit să plece din orașul copilăriei din pricina războiului care a lăsat în urmă multă durere.
„În 1999 a început războiul în Serbia și Kosovo. Când au ajuns la noi a trebuit să fugim. Am plecat pe jos, prin munți, 36 de ore, până în Muntenegru. Aveam 10 ani. Am ajuns în Muntenegru, după care în Albania. Mama voia un viitor mai bun pentru mine și fratele meu. A zis că nu se întoarce în Kosovo după război”, a dezvăluit fotbalistul.
A urmat apoi o călătorie până în Italia, cu vaporul. A aflat că din cei plecați cu o zi înainte, niciunul nu ajunsese le destinație.
„A fost varianta de a pleca cu vaporul ilegal în Italia. Noi trebuia să plecăm gen în seara asta, doar că erau prea mulți și am plecat a doua zi. Toți care au plecat când trebuia să mergem noi au murit. Era mafia. De frica italienilor te aruncau în mare sau făceau alte chestii. Noi am fost mai norocoși.
Pe vapor era un om care avea un pistol Kalashnikov. Ne păzeau… Am riscat și am reușit să ajungem în Italia.
Realizai pericolul? Nu, eram copil, nu îți dai seama. Pentru mama a fost greu. Am ajuns și am reușit să îmi ajut familia.
Cum vezi gestul mamei tale? Extraordinar. N-aș putea să o răsplătesc pentru ce a făcut”, mai spus atacantul.
Azdren Llullaku s-a simțit tot timpul bine în România. A dat goluri importante la toate echipele pe la care a jucat. La un moment dat s-au interesat de el și conducătorii de la FCSB.
„Ai putea lucra cu Gigi Becali? Eu aș putea, nu știu el.
El critică jucătorii… Nu am probleme cu asta. Sunt pregătit mental pentru asta. Ar trebui să nu te deranjeze așa mult, dacă mergi acolo îl știi pe Becali. Acolo trebuie să mergi cu ideea asta. Depinde ce caracter ai, dacă ești puternic, mergi mai departe, dacă nu, rămâi în spate ”, a mai declarat atacantul în emisiune „ProSport Live”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER