Premier League spulberă tot pe piața transferurilor! Arsenal Londra vrea să îl cumpere pe Dejan Kulusevski, de la Juventus Torino!
Aventura lui Pierre Aubameyang pe Emirates se apropie cu pași repezi de final, după ce Arsenal Londra i-a găsit deja un înlocuitor pe măsură în persoana lui Dejan Kulusevski, de la Juventus Torino.
Internaționalul gabonez a fost exilat pe banca de rezerve și a rămas fără banderola de căpitan din cauza unor abateri disciplinare.
Forța financiară a cluburilor din Premier League face că transferul lui Kulusevski să fie la îndemână celor de la Arsenal, chiar dacă el se află sub contract cu o forță din Serie A precum Juventus.
Managerul Mikel Arteta caută un atacant pentru perioada de mercato din ianuarie și a pus ochii pe Dejan Kulusevski
Vârful suedez Dejan Kulusevski se află sub contract cu gruparea piemonteză până în vara lui 2025, dar nu a prins foarte multe minute de la revenirea pe banca „Bătrânei Doamne” a tehnicianului Max Allegri.
De cealaltă parte, conform presei din Peninsulă, Mikel Arteta și-ar dori să îl aducă pe starul lui Juventus ca înlocuitor al lui Pierre Aubameyang, aflat pe picior de plecare de pe Emirates, după ce a fost lăsat recent fără banderola de căpitan și pe banca de rezerve a „tunarilor” pentru acte de indisciplină repetate.
Internaționalul din Gabon a fost pedepsit oficial și a fost exilat de la antrenamentele lui Arsenal pentru perioada următoare.
Conform celor de la Calciomercato, planurile lui Arsenal de a-l transfera pe golgheterul Fiorentinei, Dusan Vlahovic, nu au deocamdată succesul scontat și „tunarii” s-au orientat deja spre aducerea suedezului Dejan Kulusevski, de la Juventus Torino.
Vârful de 21 de ani a prins doar patru meciuri ca titular sub comanda lui Allegri în acest sezon de Serie A și a fost distribuit ca extremă dreapta în sistemul 4-2-3-1 al piemontezilor la ultimele sale două meciuri, înainte ca o intervenție chirurgicală să îl împiedice să fie convocat la următoarele partide.
Internaționalul suedez mai are contract cu echipa torineză până în 2025, dar nu ar spune „nu” unei mutări în Premier League, un campionat care se apropie foarte mult din punct de vedere al duelurilor fizice și al angajamentului cu fotbalul practicat în competițiile din nordul Bătrânului Continent.