Premieră la 35 de ani pentru portarul lui Poli. Kirschstein: „Nu am mai apărat niciodată două lovituri de la 11 metri într-un singur meci”
Portarul echipei ACS Poli Timișoara, Sascha Kirschstein, a declarat joi seară, după partida cu Steaua, pierdută cu scorul de 0-1, la care a respins mingea la două penaltiuri acordate grupării bucureștene, că a mai apărat lovituri de la 11 metri în Germania, dar niciodată două într-un singur meci.
„E adevărat că am apărat două lovituri de la 11 metri, dar cu toate acestea am primit gol și am pierdut în această seară. Am ales bine locul și la primul și la al doilea penalti. Am apărat lovituri de la 11 metri în Germania, dar niciodată două într-un singur meci„, a spus portarul german în vârstă de 35 de ani.
Formația Steaua a învins, joi seară, pe Arena Națională, cu scorul de 1-0, echipa ACS Poli Timișoara, într-un meci din sferturile de finală ale Cupei Ligii Adeplast, și s-a calificat în semifinalele competiției. Golul a fost marcat de Chipciu, în minutul 32. Nicolae Stanciu a executat o lovitură de la 11 metri acordată de centralul Andrei Chivulete în urma unui henț în careu al lui Sarmov, portarul Kirschstein a respins în față, iar Chipciu a înscris de la aproximativ 8 metri.
În minutul 27, Stanciu a ratat un penalti acordat pentru un henț în careu al lui Artean.