Gigi Becali a fost pus la zid de presa din Israel, după ce a auzit declarațiile patronului FCSB despre Maccabi Tel-Aviv.
FCSB și-a asigurat calificarea matematică în turul al doilea al preliminariilor pentru calificarea în grupele Ligii Campionilor după o nouă victorie contra celor de la Virtus AC, scor 4-0, pe stadionul Ghencea. Campioana României a trecut de formația din San Marino cu scorul 11-1 la general, iar misiunea din turul următor nu va mai fi la fel de ușoară pentru gruparea antrenată de Elias Charalambous.
Echipa patronată de Gigi Becali se va duela cu campioana Israelului, Maccabi Tel Aviv, echipă mult mai valoroasă decât Virtus AC. Israelienii au un lot compus din jucători cu experiență la nivel european, capul de listă fiind, fără îndoială, căpitanul echipei, Eran Zahavi (36 de ani), care a mai trecut pe la PSV Eindhoven și a fost golgheter al grupării din Tel Aviv în mai multe sezoane.
Gigi Becali a ieșit public și a comentat despre viitoarea echipă cu care se va duela formația pe care o patronează. Cuvintele de laudă pentru adversarii FCSB-ului au lipsit din partea latifundiarului din Pipera, care a specificat că diferența de valoare dintre cele două echipe este clară, iar emoțiile celor de la FCSB în privința calificării ar trebui să fie minime.
„Ce atâta de bună? Dacă e 23 de milioane lotul. Echipa nu e rea, dar nu e peste noi. 23 e mai mare decât 33? Așa că să nu-mi mai spună mie ce valoare are echipa. Ei își caută alibi dacă se întâmplă ceva, ca Petrescu (n.r. – Dan Petrescu). Dacă avem pretenții de Champions League, este o echipă care trebuie eliminată”, a spus Becali la DigiSport.
Mai mult, Becali nu s-a oprit și a spus că nici cel mai valoros fotbalist al lui Maccabi Tel Aviv, angolezul Felicio Milson, cotat la 4.000.000 de euro, nu îl poate egala pe cel mai bine cotat fotbalist al FCSB-ului, Darius Olaru, care are o valoare de piață de 7.000.000 de euro.
„Eu văd că cel mai valoros al lor e 4 milioane. Îl iei pe Olaru cu 4 milioane, nu-l iei”, a mai spus Becali în cadrul aceleiași emisiuni.
Cuvintele lui Gigi Becali nu au rămas neobservate de presa israeliană, care a avut o reacție promptă la declarațiile patronului de la FCSB, jurnaliștii din „Țara Sfântă” spunând despre Becali că este „disprețuitor”.
Totuși, lupta în declarații va trebui dusă pe teren, unde FCSB va avea o misiune dificilă contra lui Maccabi, o grupare de un alt „calibru”. Echipa lui Elias Charalambous are oportunitatea de a demonstra dacă merită cu adevărat un loc la „masa bogaților” după cele două manșe, care se vor disputa pe 23 iulie, respectiv 30 sau 31 iulie.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER