Presa internațională se înclină în fața lui Gică Hagi! „Regele”, comparat cu Figo: „Cel mai mare talent din istoria României”
Jurnaliștii de la Pundit Feed i-au dedicat un articol amplu lui Gică Hagi, actualul patron al celor de la FC Viitorul fiind considerat cel mai bun jucător român din istorie.
Titlul materialului este „Gheorghe Hagi: Cel mai mare talent din istoria României” și trece în revistă cariera impresionantă a „Regelui”.
„Aparține grupului mic de jucători care au jucat atât pentru Real Madrid cât și pentru FC Barcelona. Spre deosebire de Luis Figo, Hagi a reușit să aibă un nume intact la ambele. Trecerea la Brescia a fost un șoc pentru mulți, părând că Hagi face un pas înapoi. Cu toate acestea, s-a dovedit lovitura de care avea nevoie. Și-a recapătăt încrederea pierdută la Madrid, a revenit în lumina reflectoarelor și Barcelona l-a transferat”, se arată în articolul publicat pe Pundit Feed.
„O carieră de lungă durată pe care Hagi a încheiat-o ca o legendă atât în România cât și în Turcia. Totuși, ea nu a fost lipsită de controverse. El a fost criticat uneori pentru temperamentul vulcanic. Hagi este însă ținut minte ca un jucător extraordinar”, mai specifică sursa citată.
Gică Hagi a câştigat cu Steaua trei titluri de campion al României (1987, 1988, 1989), două cupe ale României (1987 şi 1989) şi Supercupa Europei (1987); patru titluri ale Turciei (1997, 1998, 1999 şi 2000), două cupe ale Turciei (1999 şi 2000), Cupa UEFA (2000) şi Supercupa Europei (2000) – cu Galatasaray. De asemenea, are în palmares două Supercupe ale Spaniei (Real Madrid – 1990, FC Barcelona – 1994).