Președintele FRF Răzvan Burleanu a prezentat noul sponsor al Cupei României! Darius Olaru, Alex Mitriță sau Cristian Săpunaru vor apărea pe eticheta băuturilor isotonice OSHEE
Președintele FRF Răzvan Burleanu a anunțat că noul sponsor al Cupei României este brandul OSHEE lider global în băuturi funcționale. Parteneriatul prevede, printre altele, ca fotbaliști reprezentativi ai competiției, precum Darius Olaru, Alex Mitriță sau Cristian Săpunaru, să apară pe eticheta băuturilor isotonice.
Federația Română de Fotbal a anunțat semnarea acestui contract prin intermediul unui comunicat de presă, pe site-ul frf.ro.
OSHEE, noul sponsor al Cupei României! Reacția președintelui FRF Răzvan Burleanu
Parteneriatul dintre OSHEE și FRF, prin acest brand devine sponsor al Cupei României, a fost anunțat de președintele Răzvan Burleanu în cadrul unui eveniment desfășurat luni.
„Federația Română de Fotbal a semnat un parteneriat cu OSHEE, lider global în băuturi funcționale, prin care brandul a devenit sponsor oficial al Cupei României. Această colaborare se va desfășura pe parcursul a 5 sezoane, evidențiind angajamentul OSHEE de a sprijini sportul la toate nivelurile.
Cupa României, o competiție reinventată în 2022, prin implementarea unui sistem competițional mai atractiv, primește un nou membru în familia sa. Competiția, care reunește echipe din toate eșaloanele și din toate colțurile țării, va beneficia de energia și expertiza OSHEE în susținerea evenimentelor sportive de amploare.
OSHEE este o companie poloneză, prezentă în 55 de țări de pe 6 continente și a fost în permanență într-o strânsă legătură cu fotbalul. Compania a colaborat cu cluburi europene importante precum Real Madrid sau Borussia Dortmund, iar în prezent este partenerul oficial LaLiga Santander în Polonia.
«Ne bucurăm că avem alături de noi un brand precum OSHEE care va susține Cupa României, una dintre competițiile de tradiție ale fotbalului românesc. Prin semnarea acestui contract de sponsorizare, am câștigat un partener cu o viziune și o strategie clară, care înțelege importanța investițiilor în sport, fie că acestea sunt făcute la nivel de sportivi, evenimente sau competiții. Suntem convinși că împreună vom putea contribui la dezvoltarea fotbalului românesc, la promovarea Cupei României pe plan local și internațional și la promovarea în întreaga societate a valorilor și principiilor comune», a declarat președintele FRF, Răzvan Burleanu.
«Parteneriatul dintre OSHEE și Federația Română de Fotbal, pentru susținerea Cupei României, s-a conturat natural, formatul competiției, în care drumul către victorie este deschis oricărei echipe din România, reflectând spiritul OSHEE.
Faptul că o echipă din eșalonul secund a câștigat sezonul precedent al Cupei, reușind să depășească echipe mai titrate și cu loturi mult mai valoroase, a fost foarte familiar pentru noi – a fost ca o rememorare a parcursului companiei noastre, în care am crescut rapid până la nivelul în care am devenit rivali respectați de giganți multinaționali.
Prin acest parteneriat, vom avea ocazia nu doar să demonstrăm jucătorilor care concurează în Cupa României beneficiile produselor noastre pentru sănătate și performanță, dar și să prezentăm spectatorilor și publicului larg produsele noastre cele mai populare, băuturile funcționale isotonice și apa cu vitamine», a declarat Bogdan Lehman, Country Manager Oshee Romania.
Pentru a promova parteneriatul și competiția, începând din această toamnă, etichetele băuturilor isotonice OSHEE vor beneficia de o grafică specială în care se vor regăsi o parte dintre protagoniștii Cupei României: Darius Olaru (FCSB), Denis Alibec (Farul Constanța), Alexandru Mitriță (Universitatea Craiova), Ciprian Deac (CFR Cluj), Cristian Săpunaru (FC Rapid 1923), Alexandru Pop (Oțelul Galați)”, se arată în comunicatul postat pe frf.ro.
Cine este OSHEE, noul sponsor al Cupei României
„OSHEE este o companie poloneză, care se dezvoltă rapid, cu o acoperire globală. Lider pe piața băuturilor funcționale (isotonice și ape cu vitamine) în țara de origine, compania este prezentă în 55 de țări de pe 6 continente. OSHEE are o gamă ce totalizează 86 de produse și vânzări care depășesc anual 200 de milioane de produse.
OSHEE este un brand creat pentru persoanele active, pentru care sănătatea, forma fizică, mișcarea, provocările constante și urmărirea tendințelor actuale sunt o pasiune, un stil de viață, precum și baza unei cariere profesionale în diverse discipline sportive. Ambasadorii săi sunt sportivi și profesioniști de renume mondial, cum ar fi, în prezent, Iga Świątek, numărul 1 mondial în tenisul feminin. De asemenea, OSHEE a colaborat cu cluburi de top precum Real Madrid și Borussia Dortmund, fiind acum partenerul oficial al LaLiga Santander în Polonia.
OSHEE sprijină inițiativele locale care promovează un stil de viață sănătos și activitatea fizică. Misiunea companiei se concentrează pe motivarea oamenilor pentru acțiune și pe construirea încrederii în sine, motiv pentru care OSHEE se implică în promovarea unei varietăți de evenimente atât în lumea reală, cât și în cea virtuală. Compania sprijină peste 600 de competiții sportive în fiecare an.
În România, compania este prezentă din anul 2014, iar din 2024 are un birou de reprezentanță locală. Gama variată de produse, ce include băuturi isotonice, ape cu vitamine și batoane proteice, poate fi găsită pe rafturile marilor magazine și în sălile de fitness”, se mai arată pe site-ul FRF.