Ciprian Paraschiv, președintele executiv de la Poli Iași, a avut o postare incredibilă pe rețelele sociale, după ce Chindia Târgoviște a învins-o pe FC Viitorul cu 2-1, în etapa a 4-a din play-out.
Acesta a scris un citat din poezia „Epigonii”, a lui Mihai Eminescu, prin care se subînțelege că partida dintre Chindia Târgoviște și FC Viitorul ar fi fost aranjată.
„«Măşti râzânde, puse bine pe-un caracter inimic»
C-așa-i în fotbal”, a scris Ciprian Paraschiv, pe pagina personală de Facebook.
FC Viitorul a învins-o pe Poli Iași, etapa trecută, cu scorul de 2-1. Interesant este faptul că singurul titular folosit de formația lui Gică Hagi, atât în meciul cu Chindia Târgoviște, cât și în cel cu Poli Iași, a fost Radu Boboc.
Cristian Neguț (24 de ani) a adus o victorie foarte importantă pentru Chindia Târgoviște contra celor de FC Viitorul, după ce a marcat două goluri în poarta constănțenilor. Atacantul târgoviștenilor a exultat de fericire la finalul partidei.
Astfel, Chindia Târgoviște a urcat pe locul 11 din Liga 1, cu 17 puncte obținute, la egalitate de puncte cu ocupanta locului 12, Dinamo. Poli Iași are un golaveraj mai bun decât Dinamo, însă formația roș-albă are un meci mai puțin disputat.
„Ultima dată când am reușit să marchez două goluri, într-un meci oficial, a fost în Liga 2. Este seara perfectă, îmi doresc să o ținem așa tot mai multe meciuri.
A fost puțin mai greu ca de obiecei, se vede că nu am avut prea mult timp de pregătire. Este mai greu fără suporteri dar trebuie să ne descurcăm.
Sunt foarte optimist că nu vom retrograda”, a declarat Cristian Neguț, pentru Telekom Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER