Președintele lui Dinamo anunță apocalipsa în fotbalul românesc. „Foarte puține cluburi vor mai rămâne! Maximum trei”
Fotbalul este oprit în toată Europa. Doar în Belarus se mai joacă pentru că acolo COVID-19 este considerat o simplă gripă. În România, campionatul a fost oprit inițial până pe data de 31 martie, dar în ultima comunicare de la Federația Română de Fotbal se spune că sezonul nu se va relua mai devreme de 16 mai.
Șefii cluburilor din fotbalul românesc și-au mai chemat câteva zile fotbaliștii la antrenamente, dar după aceea i-au trimis acasă. Acum așteaptă, dar nu sunt prea optimiști. Și pentru Dinamo situația este delicată. Câinii și-au schimbat antrenorul, dar Adi Mihalcea nu poate conduce ședințele de pregătire din cauza situației provocate de COVID-19.
„Îmi doresc din tot sufletul să revenim cât mai repede la antrenamente, la jocuri, dar nu e cum am vrea noi. Trebuie să fim realişti şi sinceri. Eu zic că nu mai jucăm în acest an competiţional. Situaţia ar putea fi mai grea decât ne închipuim, au venit foarte mulţi români din străinătate, nu au putut fi testaţi toţi, e posibil să apară foarte multe cazuri de îmbolnăviri într-un timp scurt şi sistemul medical să intre într-un blocaj. Şi atunci situaţia asta de criză se va prelungi. Să sperăm că nu va fi aşa, dar in celelalte ţări cam ăsta a fost scenariul”, a declarat Florin Prunea la Telekom Sport.
Președintele lui Dinamo nu crede că mai sunt șanse ca în România să se termine campionatul. În aceste condiții, banii din drepturile tv vor fi mai puțini, iar echipele vor avea mari probleme. Iar unele chiar vor da faliment. Duminică Telekom Sport a informat că firma care deține drepturile tv a virat încă de acum câteva săptămâni banii pentru tot sezonul
„Se vor schimba multe după nenorocirea asta. Dacă nu se dau banii din drepturile TV, se va pune lacătul pe Liga 1. Să ţineţi minte ce vă spun eu acum. Chiar dacă televiziunile au virat banii către ligă, cum vor fi împărţiţi? Ce număr de jocuri iei in calcul, ce clasament?
Vor fi probleme mari şi în campionatul viitor, fiindcă foarte puţine cluburi îşi pot continua activitatea, maximum trei. Restul? Lacătul, închise, din păcate! Iar la cele care vor rezista, cine va câştiga un salariu de două mii de euro pe lună va fi un fotbalist fericit.
Să sperăm că pandemia va trece cât de curând, dar societatea va resimţi încă multă vreme această criză. Şi fotbalul chiar mai tare decât alte domenii”, a mai spus oficialul dinamovist.