ProSport a aflat că Petrolul va face apel în cel mai scurt timp după ce Valentin Țicu a fost suspendat nu mai puțin de 16 etape. Ploieștenii speră ca pedeapsa să fie redusă la apel.
Cei de la Petrolul au rămas pur și simplu șocați după ce au aflat că Valentin Țicu a aflat că nu va mai juca în 2023, în urma faultului dur pe care l-a făcut în duelul cu Dragoș Iancu.
Prin urmare, prahovenii vor face apel după această decizie, bazându-se pe faptul că în cazul internaționalului român nu a existat intenție și a fost vorba mai degrabă de un ghinion teribil. În plus, aceștia consideră că a vrut să se dea un exemplu în cazul lui Țicu.
„Vreau să îmi cer scuze publice pentru el, toate rugăciunile mele merg către el. Îmi pare rău că s-a întâmplat. Mi-a fost greu după să și văd cum a fost faza. Se vede clar că nu am intenție, e foarte greu pentru mine, îmi cer scuze lui, familiei lui, e ca și cum mi s-a întâmplat mie. Mă tem, vă dați seama (n.r. de o eventuală suspendare drastică), îmi doresc să joc fotbal, dar momentan toate gândurile mele și grija mea merg către Dragoș, să fie bine”, spunea Valentin Țicu.
Comisia Centrală de Disciplină din cadrul FRF a decis ca Valentin Țicu să fie suspendat nu mai puțin de 16 etape. Mai mult, fotbalistul Petrolului a primit și o amendă în valoare de 10.000 de lei pentru intrarea brutală asupra lui Dragoș Iancu.
„ACS Petrolul 52 vs. AFC Hermannstadt – Eliminare Țicu Constantin Valentin (ACS Petrolul 52) – În temeiul art. 63.1.b, raportat la art. 63.2.4.a teza 3 din RD, se sancționează jucătorul cu suspendare pentru 16 (șaisprezece) meciuri și penalitate sportivă de 10.000 lei”, apare pe site-ul oficial al celor de la LPF.
Căpitanul „lupilor galbeni” este al doilea cel mai valoros jucător al Petrolului Ploiești, după Billel Omrani (30 ani), evaluat la 850.000 de euro, potrivit Transfermarkt. Conform aceleiași publicații, Valentin Țicu este cotat la 800.000 de euro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER