Adrian Mutu a început deja treaba la Petrolul, iar ploieștenii speră să-l aducă în următoarea perioadă pe Andrei Vlad.
Cum portarul nu mai este dorit de FCSB, mutarea pare iminentă, așa cum a lăsat de înțeles și Claudiu Tudor, conducătorul formației din Ploiești.
Se anunță un retur spectaculos în Superliga, în condițiile în care și Petrolul speră până la capăt să prindă un loc între primele șase echipe.
Claudiu Tudor a vorbit deschis despre interesul pe care Petrolul îl are pentru Andrei Vlad, în condițiile în care ploieștenii speră să prindă play-off-ul sub comanda lui Adrian Mutu.
„Trebuie să aducem jucători. Încercăm să mai aducem un portar, pe Andrei Vlad încercăm să îl aducem. Încercăm să ajungem la un numitor comun cu el. E mulțumit (n.r.- Adrian Mutu) de lotul pe care îl are. Vom vedea cum putem îmbunătăți lucrurile pentru a începe cu dreptul”, a spus Claudiu Tudor, conform digisport.ro.
„Până la plecarea în cantonament pot veni oferte. Deocamdată, plecarea sigură e a lui Vlad, dar Vlad nu ocupa locul nimănui. Pentru ca pe listă să apară un jucător nou, trebuie să iasă unul care este pe listă la ora actuală, dar nu Vlad”, spunea Mihai Stoica, referitor la situația portarului lăudat la un moment dat de Gigi Becali.
Prahovenii sunt descoperiți și pe postul de portar, iar Andrei Vlad poate fi o variantă bună pentru înlocuirea lui Lukas Zima.
După ce a impresionat pe „Ilie Oană”, Zima a semnat cu FCSB, însă are șanse destul de mici să-i ia fața lui Ștefan Târnovanu, pe care Gigi Becali speră să obțină o sumă importantă de bani.
„Când am început să vorbesc cu Mihai Stoica de la FCSB, mi-a spus situația și care o să fie poziția mea acolo. Ne-am înțeles contractual foarte repede și sunt fericit să merg la un club așa mare că FCSB și să lucrez cu un portar așa bun cum e Târnovanu”, spunea Zima.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER