Prima reacție a celor de la CFR Cluj după ce Rachid Bouhenna a semnat cu FCSB: „Dan Petrescu s-ar fi bazat pe el în sezonul următor”

FCSB a anunțat, în decursul zile de sâmbătă, transferurile a doi noi fundași centrali.

Unul dintre aceștia este Rachid Bouhenna, jucător ce a evoluat sezonul trecut pentru CFR Cluj, reușind să câștige campionatul României alături de formația din Gruia.

Gigi Becali, patronul roș-albaștrilor, a fost cel care a anunțat venirea algerianului la vicecampioană, Cristi Balaj, președintele lui CFR Cluj, explicând de ce a ales echipa din Gruia să se despartă de Bouhenna.

Crisit Balaj: „Dacă nu pleca, probabil Dan Petrescu s-ar fi bazat pe el în sezonul următor”

Oficialul campioanei României a intervenit la scurt timp după oficializarea transferului lui Bouhenna la FCSB cu o primă reacție din partea clubului clujean.

Cristi Balaj susține că fundașul central de origine algeriană ar fi renunțat la o sumă de bani pentru a putea pleca la FCSB. Totuși, președintele lui CFR Cluj consideră că dacă Bouhenna ar fi rămas în Gruia, Dan Petrescu sigur s-ar fi bazat pe el.

„Bouhenna a renunțat la o parte din bani, și el și impresarul. Ne-am înțeles într-un final să plece. Este un jucător bun. A plecat din cantonament.

Dacă nu pleca, probabil Dan Petrescu s-ar fi bazat pe el în sezonul următor. Cred că FCSB a făcut o achiziție bună. Jucătorul a dorit să plece, mai ales după ce a fost scos de pe listă anul trecut.

S-a antrenat în continuare alături de echipă, avem o relație foarte bună și dacă nu ar fi avut loc această reziliere, în aceste condiții, eu zic că ar fi făcut parte din lotul echipei pentru sezonul viitor”, a explicat Balaj, la Digi Sport.

19 meciuri a evoluat în sezonul trecut Rachid Bouhenna pentru CFR Cluj

500 de mii de euro este cota actuală a algerianului, potrivit transfermarkt.com

Publicat: 19 06. 2022, 08:40
Actualizat: 19 06. 2022, 08:42