Prima reacție a familiei Iordănescu după despărțirea lui Edi de FCSB: „Capul sus! Nu ne învinge nimeni!”

Edward Iordanescu reactioneaza in meciul de fotbal dintre Chindia Targoviste si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Ilie Oana din Ploiesti, vineri 1 octombrie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Edi Iordănescu a fost încurajat de familie după ce a luat hotărârea să se despartă de FCSB, fratele său, Andrei, transmițându-i un mesaj de susținere prin intermediul rețelelor de socializare.

Antrenorul Edi Iordănescu nu a mai suportat atmosfera de la FCSB, unde era criticat frecvent de Gigi Becali, astfel că a ales să întrerupă colaborarea cu formația vicecampioană.

Tehnicianul nu a dorit să mai continue în aceste condiții, iar familia sa i-a susținut această decizie. După ce tatăl său, Anghel Iordănescu, a discutat cu Gigi Becali la telefon cu numai câteva zile înaintea rupturii, acum a venit rândul fratelui Andrei să îi arate că este de partea sa.

Edi Iordănescu, susținut de familie

Fratele lui Edi Iordănescu, Andrei, i-a transmis acestuia un mesaj de încurajare după anunțul despărțirii de FCSB. El a distribuit o postare a tehnicianului în care acesta lămurește unele aspecte privind ruptura, însoțită de mesajul „Capul sus! Nu ne învinge nimeni!”.

Edi Iordănescu a transmis un mesaj pe facebook prin intermediul căruia a explicat cum au decurs lucrurile pentru el în ultima perioadă petrecută la FCSB.

„Salut. Vă rog frumos să mă înțelegeți că nu mai pot comenta, nu pot din păcate nici răspunde la mesaje. Vă mulțumesc pentru interes șu susținere, dar tot ce am avut de spus am făcut-o în postarea de ieri. De aici, eu mă opresc, cel puțin o perioadă, în a face aprecieri și comentarii publice. În final, tot ce contează este interesul echipei și liniștea necesară. Cu sau fără mine.

Intențiile mele au fost din prima zi exclusiv constructive și m-am trezit efectiv în acest moment neplăcut fără să fiu pregătit pentru asta. Focusul meu a fost total pentru echipă. O singură mențiune. Pe MM Stoica eu l-am simțit toată perioada extrem de motivat, de implicat, aproape de mine și echipă și cu eforturi permanente pentru a ajuta la buna colaborare dintre mine și club/patron. Pentru asta îi mulțumesc public și subliniez faptul că el nu a știut de schimbul de notificări și propunerea de încetare de comun acord. Cel puțin nu în prima fază, atunci când s-a exprimat public.

PS. Rog public jucătorii să fie total profesioniști, să încerce să se detașeze de situație, să își vadă de munca lor și, așa cum le-am cerut mereu, să aibă respect față de staff și toți oamenii din jurul echipei, trebuie să nu cadă la mijloc în această situație, să nu uite cine îi plătește și să aibă respect total față de patron și club/culori. Viața merge înainte. Nu am văzut decât acum declarația patronului. Eu am trimis o notificare în care am spus că nu înțeleg atacurile publice (a fost și exprimarea publică a dânsului referitoare la contractul meu) și să doresc să știu dacă clubul are sau nu încredere și susținere în și pentru mine”, este postarea lui Edi Iordănescu distribuită de fratele său Andrei.

Publicat: 14 11. 2021, 18:23