Prima reacție a lui Becali după ce s-a înțeles cu Teja! Când va fi semnat contractul cu noul antrenor de la FCSB
Gigi Becali (60 de ani) a oferit prima reacție după ce a ales noul antrenor de la FCSB. Latifundiarul din Pipera a confirmat că s-a înțeles cu Mihai Teja, dar spune că acesta încă nu a semnat contractul. Totuși, dacă nu se va întâmpla nimic ieșit din comun, acesta își va „da cu pixul” pe înțelegerea oferită de vicecampioana României. Teja e alesul, după ce Becali a negociat și cu Dan Alexa.
„Da, așa este, dar încă nu a semnat. Eu cred că ne-am înțeles”, a spus Becali, conform site-ului sport.ro. Contractul propus de Becali se întinde pe o perioadă de un an și jumătate, cu un salariu de 10.000 de euro pe lună. Alături de Teja, la FCSB ar putea ajunge și Iulian Cristea, și Carlos Fortes (ambii 24 de ani), de la Gaz Metan.
FCSB negociază în aceste zile și transferul lui Andrei Cristea de la Iași, Becali mizând pe experienț fostului său fotbalist. În ceea ce privește antrenorul, FCSB, prin vocea lui Gigi Becali, a negociat și cu Dan Alexa, acum la Dunărea Călărași, dar în cele din urmă a fost preferat Mihai Teja, care văzut drept favorit până la și casele de pariuri.
La final de 2018, FCSB se află pe locul doi în clasamentul din Liga 1 Betano, cu 40 de puncte, la șase lungimi distanță de liderul și campioana en-titre, CFR Cluj. La reluarea campionatului, în februarie, au mai rămas de disputat cinci etape până la intrarea în play-off. Până acum, echipa care a terminat sezonul regulat pe primul loc a câștigat și campionatul.