Prima reacție a lui Cristi Borcea după ieșirea din închisoare: „O să merg la psihiatrie. Să nu credeți că o astfel de perioadă nu lasă urme”. Ce spune despre revenirea în fotbal

După patru ani petrecuți în spatele gratiilor, Cristi Borcea a fost eliberat condiționat. La ieșirea din penitenciarul Jilava, fostul patron al lui Dinamo a spus că va merge la medic pentru a realiza o serie de teste, deoarece anii petrecuți în spatele gratiilor l-au marcat.

„Este cel mai greu, departe de copii, departe de Valentina. Pentru că au fost 4 ani și 3 luni de sacrificii. Au fost niște ani foarte, foarte grei. Trebuie să merg cel puțin o lună de zile la psihiatrie. Să nu credeți că o astfel de perioadă nu lasă urme. Am ajuns la patru medicamente psihotrope pe seară. Începi să apreciezi mai mult oamenii de lângă tine, care au fost lângă tine în momentele grele. Nu pot să discut acum de revenirea în fotbal. Diseară mergem la Vibere. Nu vreau să mă gândesc decât să merg la doctor, să-mi fac teste”, a spus Cristi Borcea, la ieșirea din penitenciarul Jilava.

Magistrații Tribunalului Ilfov au decis, luni, eliberarea condiționată în cazul fostului acționar de la FC Dinamo, Cristian Borcea, decizia fiind definitivă, astfel că afaceristul va părăsi Penitenciarul Jilava, acolo unde este încarcerat din 2014, după ce a fost condamnat, de Curtea de Apel București, la șase ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.

Cererea de eliberare admisă de Tribunalul Ilfov vine în condițiile în care, până acum, instanța i-a respins de două ori cererea de liberare condiționată. Pe 2 mai, Judecătoria Sectorului 4 i-a respins cea de-a doua cerere de eliberare condiționată. El mai depusese o cerere de eliberare condiționată și în decursul anului 2017, solicitare care i-a fost de asemenea respinsă. În motivarea respingerii, magistrații au precizat că timpul petrecut de el în detenție este insuficient și că, deși a spus că cei șapte copii au nevoie de tată, oricum el va locui cu mama sa, nu cu vreunul dintre minori.

 

Publicat: 02 07. 2018, 16:17
Actualizat: 02 07. 2018, 17:21