Prima reacție a lui Daniel Oprița după ce a aflat că Steaua poate promova în Superliga: „De acum, fanii vor fi alături de noi la toate meciurile!” | EXCLUSIV
Daniel Oprița abia așteaptă să o vadă pe CSA Steaua în Superliga și este convins că suporterii roș-albaștrilor se vor întoarce în număr mare la meciurile din Ghencea, după vestea excelentă dată de Federația Română de Fotbal.
Daniel Oprița, cu gândul la Superliga! Ce se va întâmpla la meciurile Stelei: „Cu toții vor fi alături de noi!”
Daniel Oprița speră ca arena din Ghencea să fie de acum plină meci de meci, în condițiile în care CSA Steaua are cale liberă spre Superliga.
Vestea pică excelent pentru roș-albaștri, într-o perioadă în care jucătorii și suporterii se pregătesc de marele derby cu Dinamo, din play-off-ul Ligii 2.
„E o veste bună pe care o așteptam de mult timp! Țin să subliniez că suporterii din galerie au fost tot timpul alături de noi, dar de acum sper să vină și ceilalți fani și sunt convins că așa se va întâmpla. După ce au primit această veste cu dreptul de promovare, sunt sigur că vor fi alături de noi. Până acum, suporterii țineau să vină doar la derby-urile cu Dinamo, dar de acum se vor schimba lucrurile”, a spus Daniel Oprița, pentru ProSport.
„Modificarea normei legale care împiedică în prezent cluburile de drept public să fie membre ale unei ligi profesioniste înseamnă în mod automat că această restricție nu mai este aplicabilă și oferă clubului în speță posibilitatea de a participa în Liga 1 începând cu sezonul următor, dacă sunt îndeplinite și toate celelalte condiții regulamentare! Pentru evitarea oricărui dubiu dorim să subliniem în mod expres că răspunsul de mai sus este valabil în funcție de forma finală a normei respective și de data la care aceasta intră în vigoare, Federația Română de Fotbal neputând influența în niciun fel vreunul dintre cele două aspecte menționate”, susțin oficialii FRF, conform GSP.
Atmosferă de senzație la meciul CSA Steaua – Dinamo
Marți, în a treia zi de Paște, atmosfera se anunță una extraordinară în Ghencea, mai ales că dinamoviștii vor veni și ei în număr mare la marele meci.
CSA Steaua se află pe locul al doilea în play-off-ul din Liga 2, care asigură promovarea directă în Superlliga.
„Pentru câinii care nu au apucat să își ia bilete, îi sfătuim să le achiziționeze pe cele de la tribuna a 2-a, în sectoarele imediat învecinate cu peluza oaspete. Le vom face, în acest fel, un favor și îi vom ajuta să umple stadionul.
După acest meci, vom spune cu voce răspicată: Dinamo a înviat!
MARȚI, CU TOȚII ÎN GHENCEA!
INFO IMPORTANT: Accesul se face cu biletul la meci și buletinul fizic sau o poză a buletinului pe telefon!”, se arată în comunicatul Peluzei Cătălin Hîldan.