Prima reacție a lui Dumitru Dragomir, după condamnarea la închisoare cu executare: „Ă‚știa vor să mă bage în mormânt!”. Măsura disperată la care apelează: „Iau motivarea, o traduc, apoi…”

Prima reacție a lui Dumitru Dragomir, după condamnarea la închisoare cu executare:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a explicat, marți, după decizia Tribunalului București de condamnare la 4 ani de închisoare cu executare, că este total nevinovat și că procurorii nu au nicio probă împotriva sa.

UPDATE: La puțin timp, Dumitru Dragomir a intrat în direct la România TV și a oferit o nouă reacție. Spune că nu e vinovat, că se va adresa CSM, dar și că va face demersuri pentru ca procesul său să ajungă la urechile ambasadelor străinte: „Aștia vor să mă bage în mormânt! Ei nu au nicio dovadă că am luat mită. Să vină un martor care să spună asta sau să-mi arate o chitanță, o factură, ceva. Oameni buni, în baza unui contract între părți trebuie să iei ceva. Un salariu, o mașină, trebuie să iei ceva. E contract civil, nu are treabă cu statul. Judecătoarea nu a înțeles nimic din acest proces. Nu a interesat-o să vadă că la Curtea de Apel s-a dovedit că drepturile TV nu sunt ale Ligii, ci ale cluburilor, care le-au vândut la licitație.

Drepturile au fost vândute către consorțiul format din Antena și RCS/RDS. Trebuia să-mi dea și Antena șpagă, nu doar RCS. Liga nu a luat niciun ban. Trebuia să ia un comision de 2%, dar nu a luat niciun leu. Nici Liga, nici eu! Ei nu au nicio probă. Eu nu am câștigat nimic, chiar am pierdut.

Aștept motivarea și merg și la Curtea Supremă de Magistratură. O să iau motivarea, o traduc și o trimit tuturor Prim-Miniștrilor și la toate ambasadele. Trebuie să vadă toată lumea ce se întâmplă în România. Nu, asta nu mă salvează de pușcărie. Ei trebuie să dovedească faptul că sunt vinovat, că am primit mită”, a transmis fostul șef al LPF, marți, la puțin timp de la aflarea sentinței.


„Procurorii nu au nicio probă, nimic. Nu există așa ceva. Sunt toal nevinovat. Acest dosar nu are nicio tangență cu Dumitru Dragomir”, a declarat dostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, la B1TV.

Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, și Ioan Bendei, administratorul firmei RCS/RDS, au fost condamnați, marți, de Tribunalul București la câte 4 ani de închisoare în dosarul privind vânzarea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal. Decizia nu e definitivă.

Fiul lui Dumitru Dragomir, Bogdan Dragomir, cercetat în același dosar pentru complicitate la luare de mită și la spălare de bani, a fost achitat de Tribunalul București.

Magistrații Tribunalului București au amânat de șapte ori decizia până acum. Hotărârea poate fi atacată la Curtea de Apel București.

În acest dosar, procurorii DNA îl acuză pe fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF), că în 2009 a cerut 3,5 milioane de euro mită, din care a primit 3,1 milioane de euro sub forma unor contracte de publicitate la salonul de nunți pe care-l deținea prin intermediul unei firme. În schimb, el ar fi facilitat, în 2008, câștigarea contractului pentru drepturi TV ale Ligii 1 de către RCS/RDS.

În aceeași cauză, este acuzat pentru dare de mită și spălare de bani Ioan Bendei, la data faptelor administrator al unei companii de televiziune prin cablu. Oprea Alexandru, la data faptei directorul general și președintele consiliului de administrație al aceleiași companii de televiziune prin cablu, este acuzat de complicitate la dare de mită, iar Mihai Dinei, coordonatorul activității juridice a aceleiași companii de televiziune prin cablu, este anchetat pentru complicitate la dare de mită și la spălare de bani. Florin Bogdan Bădiță, administratorul unei firme care ar fi fost controlată dei Dumitru Dragomir, este acuzat de complicitate la luare de mită și spălare de bani.

„În perioada aprilie 2009 – mai 2011, inculpatul Dumitru Dragomir, în calitate de președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (L.P.F.), a pretins suma de 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la suspectul Bendei Ioan, administrator al unei companii de televiziune prin cablu, în scopul atât de a îndeplini cât și de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu precum și de a îndeplini acte contrare acestora. Banii respectivi, au fost pretinși și primiți de inculpatul Dumitru Dragomir în contextul executării, în perioada respectivă, a unui contract de cesiune a drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din LIGA 1, încheiat la data de 08.04.2008 între L.P.F. și consorțiul constituit din două societăți comerciale, printre care și societatea administrată de suspectul Bendei Ioan”, anunța DNA.

Banii ar fi fost disimulați ulterior sub forma unor plăți făcute în cadrul unui contract de asociere în participațiune încheiat între o firmă care ar fi fost controlată de Dumitru Dragomir și compania de televiziune prin cablu.

În anul 2008, la nivelul Ligii Profesioniste de Fotbal s-a organizat o licitație având ca obiect cesiunea drepturilor de televizare a meciurilor de fotbal din cadrul competiției Liga I „PARTENER”, în sezoanele competiționale 2008-2009, 2009-2010 și 2010-2011, licitația fiind câștigată de firmele reprezentate de Ioan Bendei, prețul de adjudecare fiind de 101.150.000 euro (inclusiv TVA). Ulterior, în anul 2009, în contextul crizei economice, firmele câștgătoare ar fi solicitat Ligii acordarea unor condiții contractuale mai avantajoase, spun procurorii.

„În aceste împrejurări, inculpatul Dumitru Dragomir, urmărindu-și interesul personal, întrevăzut din iminenta neîndeplinire a obligațiilor contractuale ale consorțiului, a solicitat reprezentanților companiei de televiziune prin cablu să intre într-un parteneriat de afaceri cu o firmă pe care acesta o controla, mai spun procurorii. Prin urmare, pentru a-l determina pe inculpatul Dumitru Dragomir să susțină interesele companiei de televiziune prin cablu la nivelul L.P.F., în legătură cu executarea contractului de cesiune a drepturilor de televizare, la data de 15.08.2009, între societatea controlată de președintele L.P.F., reprezentată de suspectul Bădiță Florin-Bogdan și compania administrată de suspectul Bendei Ioan s-a încheiat un contract de asociere în participațiune”, transmite DNA.

Potrivit sursei citate, „conținutul contractului a fost anume conceput de părți astfel încât să creeze aparența unei asocieri tipice și să mascheze cât mai bine voința lor reală internă, aceea de a da, respectiv de a lua mită.”

În baza contractului, în perioada 2009-2011, firma de televiziune ar fi primit societății controlate de Dumitru Dragomir, în 27 de tranșe, suma de 3.100.000 euro (13.059.290 lei), mai spun procurorii.

„În perioada 2015-2016, părțile implicate în încheierea contractului de asociere în participațiune, au acționat pentru ,,spălarea” și ,,curățarea” sa de caracterul infracțional, în scopul disimulării originii ilicite a acestuia. Astfel, au fost încheiate mai multe contracte, părțile preocupându-se exclusiv să confere contractului de asociere în participațiune un caracter licit, în special în privința sumei de 3.100.000 euro, plătită în condițiile de mai sus. Aceste operațiuni, care s-au derulat până în anul 2016, au condus în final la cumpărarea de către compania de televiziune prin cablu a afacerii care a stat la baza contractului de asociere”, explică anchetatorii.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că nu îl mai…
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City – Tottenham 0-4
Două cuvinte! Cum l-au numit englezii pe Radu Drăgușin, după ce a jucat 95 de minute în Manchester City –…
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Sârbii nu au avut milă după decizia UEFA în cazul România – Kosovo: „Un lucru este șocant”
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Luis Phelipe este dorit la o echipă din Superligă! Anunţul făcut astăzi
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i
Temerea lui Gâlcă! El e antrenorul pe care l-a bănuit că-i "vânează" postul: "Am simţit şi noi, dar a greşit"…
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie din lume”
Cum a ajuns să arate Anna Kournikova acum, la 22 de ani după ce era votată „cea mai sexy femeie…
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
Mihai Traistariu, dezvăluiri șocante după moartea lui Gabriel Cotabiță. Lovitură de teatru: „În primăvară a venit salvarea și l-a luat!”
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru. Ninsorile vor continua în 23 de judeţe
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada e de jumătate de metru.…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Sunt consternat! Reacţie tulburătoare după ce Gabriel Cotabiţă a murit la 69 de ani: Am copilărit cu el
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă 2 săptămâni și...
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de familie. A stat în comă…
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Taxă la retragerea de numerar. Anunț pentru cei care scot banii cash de la bancomat
Adevărul despre moartea lui Gabi Cotabiță! România, în șoc
Adevărul despre moartea lui Gabi Cotabiță! România, în șoc
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de ani
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul a murit la 69 de…
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Oţelul sparge ghinionul la Farul, după nouă meciuri fără victorie
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste două zile
×