Prima reacție a lui Dusan Uhrin după ce a revenit în „Ștefan cel Mare”: „Ei m-au convins! Vom salva Dinamo” | EXCLUSIV
Dusan Uhrin a oferit o primă reacție după ce a semnat cu Dinamo! În exclusivitate pentru ProSport, antrenorul ceh a subliniat că fanii din DDB l-au convins să revină în „Ștefan cel Mare”.
Ultima oară pe banca formației Gaz Metan, Dusan Uhrin le transmite fanilor că Dinamo nu va retrograda, asta deși echipa a uitat să mai câștige în Liga 1, iar marți a pierdut și duelul cu Astra, din semifinalele Cupei României, scor 0-1.
După despărțirea de Gigi Mulțescu, Dinamo s-a orientat repede și a bătut palma cu Dusan Uhrin, așa cum a scris ProSport.
Dusan Uhrin, prima reacție după ce a revenit la Dinamo: „Sunt convins că vom reuși!”
Deși Dinamo este într-o situație foarte grea, Dusan Uhrin a avut un mesaj special pentru fanii „câinilor”, prin intermediul ProSport.
„Am semnat așa cum ați scris, e adevărat! Am revenit pentru suporterii incredibili ai lui Dinamo. Ei m-au convins! Am venit să salvăm Dinamo și sunt convins că vom reuși”, a declarat Dusan Uhrin, în exclusivitate pentru ProSport.
Pe lângă lupta pentru evitarea retrogradării din Liga 1, Dusan Uhrin va încerca să ducă echipa și în finala Cupei României. Astra și Dinamo s-au întâlnit în turul semifinalelor Cupei României, iar giurgiuvenii au învins cu scorul de 1-0 datorită golului înscris de către Krpic, în minutul 4.
Dusan Uhrin, noul antrenor al lui Dinamo, după ce Gigi Mulțescu și-a dat demisia
Încă din weekend, Dusan Uhrin a negociat cu liderii Peluzei „Cătălin Hîldan”, iar Mario Nicolae, directorul sportiv al clubului, nu a fost implicat în aceste discuții, după cum a aflat ProSport.
De asemenea, decizia ca Gigi Mulțescu să își încheie mandatul de antrenor principal la Dinamo era deja luată și acesta ar fi renunțat indiferent de rezultatul din meciul cu Astra Giurgiu.
În România, Dusan Uhrin le-a mai antrenat pe Poli Timișoara, CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș, iar acum își începe al doilea mandat la Dinamo. Tehnicianul ceh a mai pregătit gruparea din „Ștefan cel Mare” în sezonul 2019-2020.