Prima reacție a lui Gigi Becali după decizia Curții de Apel: „La revedere, o să câștig toate procesele”

După decizia luată joi de Curtea de Apel, Gigi Becali a avut o reacție neașteptată. Patronul FCSB susține că decizia reprezintă o victorie pentru nu el, nu un eșec. Becali susține că el vrea marca notorie, nu marca CSA.

Indiferent de deciziile instanțelor, Becali mereu a considerat că el este învingător. Așa se întâmplă și de această dată: „Nu este niciun eșec pentru noi, este exact invers. Și am să vă și explic. Noi am spus că vrem marca notorie. Noi nu vrem marca lor (n.r. CSA), aia care este scrisă. Acel desen este al lor.

Noi vrem marca notorie, care nu este desenată. Noi avem renumele, notorietatea. Ei au o marcă grafică, noi avem o marcă notorie. Ei bine, Curtea Supremă a spus că aceasta este a noastră. Judecătorul ce va spune. Tu, CSA Steaua, ai o marcă scrisă, grafică, dar uite ei o marcă notorie. Marca notorie nu trebuie să fie înregistrată, așa spune legea, pentru că ea este în mentalul omului.

Cu ce demonstrăm noi că avem marca notorie? Cu faptul că noi am continuat fotbalul, că am jucat și cu Chelsea și cu Ajax și în Liga Campionilor, în timp ce ei au întrerupt actrivitatea secției de fotbal 10-12 ani. Nici pe a voastră nu o anulez, nici pe a lor, așa vor spune judecătorii. Voi câștiga și palmaresul și istoria. La revedere, le câștig toate procesele. Și cu prejudiciu si cu toate. Dar, toate astea vor dura 4-5 ani de zile”, a spus Becali, pentru Digi Sport.

Ce a decis miercuri, 29 ianuarie, Curtea de Apel? Magistrații au respins ca nefondată cererea avocaților lui Gigi Becali de a se rejudeca procesul prin care FC FCSB solicita anularea mărcii Steaua deținute de Armată.

 

Publicat: 31 01. 2019, 16:19
Actualizat: 31 01. 2019, 16:20