Marius Lăcătuș a fost convins că Steaua va ajunge în Liga 2, dar fostul antrenor al celor de la CSA crede că roș-albaștrii nu vor avea o misiune ușoară în sezonul viitor.
În exclusivitate pentru ProSport, Lăcătuș a subliniat ce o va aștepta pe Steaua în sezonul viitor, unul în care sunt șanse mari ca echipa să nu aibă drept de promovare.
CSA Steaua a trecut de CS Afumați, scor 4-1 la general, în finala barajului de promovare.
Marius Lăcătuș crede că oricum Steaua va avea o misiune grea în sezonul viitor, unul în care Universitatea Cluj și Petrolul nu își mai permit să rateze promovarea în Liga 1.
„N-am avut foarte multe emoții în privința promovării, având în vedere și rezultatul din meciul tur, cu Afumați. Habar n-am cum e cu dreptul de promovare al Stelei, important e să joace pe Ghencea, să își facă un lot competitiv. În mod cert, rezultatele vor fi bune, dar nimeni n-are obiectiv principal promovarea din primul an, deși ar fi extraordinar.
Tot ce este posibil în liga a doua, depinde de foarte multe lucruri, de ce se va întâmpla la Universitatea Cluj, la Petrolul, la Timișoara. Nu va fi deloc simplu să promovezi, important pentru Steaua este să ajungă în play-off”, a spus Marius Lăcătuș, în exclusivitate pentru ProSport.
Fost antrenor la CSA Steaua, Marius Lăcătuș este convins că fanii ar putea să umple noul stadion la meciurile roș-albaștrilor, chiar și în Liga 2.
„Militarii” au ajuns în Liga 2, jucătorii lui Daniel Oprița au dat drumul la sărbătoare, iar fanii au făcut spectacol în Ghencea, așa cum promit să se comporte și în sezonul viitor.
„Dacă vor fi rezultate bune, suporterii de aici din Ghencea și tot cei care iubesc fotbalul și Steaua, vor popula într-un număr foarte mare stadionul la jocurile de acasă”, este convins fosta legendă a fotbalului românesc.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER