Prima reacție a lui Pancu după ultimul meci oficial în tricoul Rapidului + promisiunea făcută fanilor: „Cifrele mele ar fi fost de 3 ori mai multe dacă aș fi trădat”
Daniel Pancu s-a ținut de cuvânt și a intrat pe gazonul din Giulești pentru ultima dată în calitate de jucător al Rapidului, echipă pe care o antrenează în Liga a III-a. La finalul meciului cu echipa Înainte Modelu, scor 1-0, Daniel Pancu a vorbit cu lacrimi în ochi.
„Eu am spus de multe ori că e greu să mă surprindă suporterii Rapidului pentru că de asta am rămas nu numai eu, ci toți marii fotbaliști care au jucat Rapid, de aia nu am trădat și nu am mers la Steaua, la Dinamo, dar în seara asta mi-au depășit și mie așteptările și am fost foarte emoționat. După cum știți, am jucat și la Beșiktaș, iar suporterii sunt fanatici, recunoscuți în lumea asta, am avut și acolo parte de coregrafii și scenografii, dar nu i-au egalat pe ei în această seară„, a spus, Daniel Pancu, potrivit Digi Sport.
„Pancone” i-a asigurat pe fani de loialitatea sa și le-a spus că nu ar fi putut să joace la Steaua sau Dinamo.
„Eu le mai mulțumesc încă o dată, pentru că nu puteam să trădez această echipă. Poate cariera mea ar fi fost, cel puțin la echipa națională…cifrele alea, 9 goluri, ar fi fost de 3 ori mai multe. Prezențe 27, de trei ori mai multe, dacă aș fi trădat, sunt absolut sigur. Dar sunt foarte mândru de acest lucru, sunt foarte mândru că sunt în istoria acestui club atât de minunat, iar locul acestui club minunat este în Liga 1 și în cupele europene.
Chiar dacă antrenez de câteva luni, oficial, am foarte multă experiență, știam dinainte ce s-a întâmplat. Întrebați-i pe jucători ce le-am spus toată săptămâna, iar eu mă așteptam să se termine și egal un astfel de meci cu un adversar net inferior, dar mulți nu sunt obișnuiți cu astfel de atmosferă, nu sunt obișnuiți cu publicul Rapidului.
Iar un jucător care poate juca la Rapid, cu asemenea public, poate juca oriunde în lume.
În primul rând, au venit să-și ia la revedere de la acest loc minunat, e parte din viața lor, e o religie și pentru ei, și pentru noi. Au venit să mai cânte o dată pe acest loc. Sunt convins că va fi unul mult mai frumos, dar nu vor mai fi aceleași amintiri. Sper ca să aibă parte copiii lor, cel puțin, de ce nu au avut ei parte în această viață, mă refer la cei mai bătrâni„, a mai adăugat Daniel Pancu.