Prima reacție a lui Paulo Vinicius după ce a revenit în România: „Sunt bucuros!” Ce va face înainte să semneze cu FCSB
Paulo Vinicius va juca iar în Liga 1, iar brazilianul este încântat că va juca pentru FCSB, chiar dacă echipa lui Gigi Becali este rivala celor de la CFR Cluj.
Ajuns la aproape 37 de ani, Vinicius a declarat la sosirea în România că este bucuros de revenirea în Liga 1, urmând să facă mai multe declarații după ce va face vizita medicală.
Aflat în vacanță în Brazilia, Paulo Vinicius s-a înțeles telefonic cu Gigi Becali în privința revenirii în România, iar apărătorul a aterizat la București în cursul zilei de azi. „În proporție de 90% e rezolvată. Acum, trebuie să vină să facă vizita medicală și după vom vedea restul detaliilor, dar în proporție de 90% s-au înțeles, a semnat un contract prin e-mail și rămâne doar să facă vizita medicală. Au fost două oferte, una din Portugalia, una din România. Era acasă, cu familia, în Brazilia. A fost în vacanță și s-a antrenat cu o echipă din Brazilia”, a spus impresarul Florin Vulturar.
Paulo Vinicius, gata să joace la FCSB: „Sunt bucuros că am revenit în România!”
Așteptat de impresarul Florin Vulturar, Paulo Vinicius este încântat că va juca iar în țara noastră, dar a preferat să fie precaut înainte de vizita medicală.
„Sunt bucuros că am revenit în România! Vorbim după… (n.n. vizita medicală)”, a spus Vinicius, după ce a ajuns la București.
„L-am adus pe Vinicius, vreau un fundaș central care să dea cu capul. Când iei un jucător liber și faci contract pe un an, te mai interesează că nu are pregătire? Trebuie să avem lot mare, nu putem face față peste tot. Asta e, riști 180.000 pentru un jucător. L-am luat pe Vinicius pentru că dă cu capul, iar Vucur nu dă cu capul”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.