Universitatea Craiova a fost crunt lovită de coronavirus, după ce aproape toată conducerea formației din Bănie s-a infectat cu COVID-19. Sorin Cârțu, unul dintre oamenii formației din Bănie infectați cu noul coronavirus, a oferit o reacție, în exclusivitate, pentru ProSport.
Aproape toată conducere echipei alb-albastre a fost depistată cu COVID-19: Mihai Rotaru, Sorin Cârţu, Marcel Popescu și Ovidiu Costeșin.
Sorin Cârțu a declarat, pentru ProSport, că a fost internat la spital, însă, din fericire, nu suferă de simptomele coronavirusului.
„Sunt internat la spital. Nu am simptome, dar este adevărat că testul a ieșit pozitiv. Sper ca totul să fie bine și sunt sigur că vom trece cu bine peste toate aceste probleme. Nu prea pot să mai vorbesc acum și sper că mă înțelegeți”, a spus Carțu pentru ProSport.
Finanţatorul Mihai Rotaru anunţase amenzi mari pentru cei din cadrul clubului care ar fi urmat să fie depistaţi pozitiv cu coronavirus, dar aceasta decizie nu a fost pusă în aplicare.
„Și noi avem emoții mari, pentru că nu mai sunt focare, ci transmitere comunitară. Cine vine infectat să primească o amendă de 10.000 de euro, a doua oară o dublăm”, a declarat Mihai Rotaru, în urmă cu mai bine de o lună.
Având în vedere faptul că niciun jucător nu a fost depistat pozitiv momentan la Universitatea Craiova, oltenii vor putea disputa fără probleme meciul cu FC Viitorul din etapa a treia a Ligii 1. Partida a fost programată luni, 14 septembrie, de la ora 21:00.
Vineri, 11 septembrie Ora 18:00 FC Argeș – UTA Arad Ora 21:00 FC Dinamo 1948 – FC Botoșani
Sâmbătă, 12 septembrie Ora 15:30 Academica Clinceni – Chindia Târgoviște Ora 18:00 CSM Politehnica Iași – Gaz Metan Mediaș Ora 21:00 FC Voluntari – FCSB
Duminică, 13 septembrie Ora 18:30 AFC Astra Giurgiu – Sepsi OSK Sf Gheorghe Ora 21:00 CFR 1907 Cluj – AFC Hermannstadt
Luni, 14 septembrie Ora 21:00 FC Viitorul – Universitatea Craiova
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER