Prima reacție a oficialilor rapidiști, după ședința de la ANAD + Cu ce s-ar fi dopat Cătălin Hlistei | VIDEO
Lucian Ionescu, oficialul lui Rapid, a vorbit, după ședința de la ANAD, despre cazul de dopaj în care este implicat jucătorul Cătălin Hlistei. În plus, acesta a dezvăluit cu ce substanță s-ar fi dopat fotbalistul giuleștenilor.
Pe lângă Hlistei, golgeterul giuleștenilor, avocatul acestuia și Lucian Ionescu, la ședința de la ANAD au mai luat parte Virgiliu Hudici, doctorul Rapidului, dar și team managerul echipei.
Prima reacție a oficialilor rapidiști, după ședința de la ANAD
Lucian Ionescu susține că Hlistei și-a administrat o substanță nazală, sub formă de picături, pentru a-l ajuta să respire normal, după ce a suferit mai multe accidentări în zona nasului. Deși susbtanța respectivă face parte din lista celor folosite pentru dopaj, oficialul lui Rapid susține că administrarea sa pe cale nazală este permisă.
Reprezentantul formației bucureștene a mai punctat că Hlistei poate continua să joace, apoi, după ce vor veni rezultatele testelor, se va concluziona modul în care jucătorul și-a administrat subtanța respectivă.
„Lucrurile sunt destul de simple. Jucătorul nostru a suferit o operație nazală în 2014, a avut o accidentare din nou la nas, în 2016, și de atunci este dependent de o anumită substanță care să-i ajute respirația. A avut loc un control antidoping, după meciul Rapidului cu Turris, din play-off. Au venit rezultatele și i-a fost descoperită în corp acea substanță care este interzisă în anumite moduri de administrare, cum ar fi oral, injectabil și așa mai departe, dar nu și în momentul în care este administrată nazal, ceea ce a și făcut Hlistei.
Se așteaptă rezultatele, pentru că din concentrația care este găsită se demonstrează că a fost administrată într-un anumit fel și lucrurile sunt destul de clare, el poate să continue să joace și așteptăm să ne vină rezultatele. El ia de mai mulți ani pentru că este o substanță sub forma de picături care-i ajută respirația”, a declarat Lucian Ionescu.