Mihai Rotaru speră ca Jovan Markovic (21 de ani) să fie următorul produs de export al Universității Craiova, de pe urma căruia să se obțină o sumă importantă.
Presa din Serbia a anunțat faptul că Steaua Roșie Belgrad ar dori să-l transfere pe tânărul atacant, iar ProSport a dezvăluit faptul că oltenii ar fi dispuși să-l lase pe internaționalul român doar contra sumei de 3 milioane de euro și 2%% dintr-un viitor transfer.
Acum, Marcel Popescu, vicepreședintele Universității Craiova, a vorbit despre posibilul transfer al românului în Serbia.
Oficialul clubului din Bănie nu a negat faptul că Steaua Roșie ar fi interesată de Jovan Markovic, dar a ținut să anunțe și că alte echipe se interesează de român.
În stagiunea trecută, Markovic a marcat 13 goluri şi a oferit 3 pase de gol în 36 de meciuri în toate competiţiile.
„Orice informație din presă poate fi și reală, dar nu înseamnă că atâta timp cât presa își face datoria, speculează sau nu speculează, dar dă anumite știri, ele se și concretizează. Interesul Stelei Roșii, mai ales că el este și sârb, până la un punct este justificat, dar nu este doar interesul.
Interesul Stelei Roșii este o treabă care, într-un anumit fel, este făcută publică și dă voie să curgă mai multă cerneală, dar sunt și alte cluburi care și-au manifestat interesul pentru Jovan Markovic”, a spus Marcel Popescu, potrivit Pro Arena.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER