Primarul Mihai Chirica reacționează după analiza ProSport despre situația dramatică din sportul ieșean
Acuzat din toate părțile că este principalul responsabil pentru desființarea echipelor de rugby și handbal ale orașului Iași, după sistarea finanțării sportului de către municipalitate, edilul șef Mihai Chirica a venit cu explicații pe canalele media ale primăriei. Edilul Iașiului a postat pe pagina de Facebook a primăriei textul de lege care a dus la blocarea finanțării și i-a acuzat pe unii președinți de cluburi că au dragoste pentru sport „doar atunci când sunt bani, mai ales publici”. Totodată, Chirica a promis că va debloca finanțarea către grupările ieșene atunci când legea îi va permite.
Iată mai jos comunicatul semnat de primarul Mihai Chirica:
„Prin Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) 38 / 2017, adoptată pe 18 mai 2017, au fost aduse o serie de modificări Legii 69 / 2000 a Educației Fizice și Sportului. Printre altele, la recomandarea Consiliului Concurenței, la articolul 9 al OUG menționate s-a prevăzut în mod explicit ca finanțarea structurilor sportive să respecte legislația națională și comunitară din domeniul ajutorului de stat. Anume, în conformitate cu prevederile articolului 107 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, o măsură de finanțare / de sprijin reprezintă ajutor de stat dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele criterii: este acordată de stat sau prin intermediul resurselor de stat; favorizează anumite întreprinderi; denaturează sau amenință să denatureze concurența; afectează schimburile comerciale cu alte state membre.
În context, Consiliul Concurenței a avertizat că nu poate fi exclusă posibila incidență cu prevederile din domeniul ajutorului de stat în cazul acelor structuri sportive care pot fi încadrate ca întreprinderi, înțelese, potrivit legislației și jurisprudenței comunitare, drept orice entități care desfășoară o activitate economică (furnizare de bunuri sau servicii) pe o piață concurențială, indiferent de statutul lor juridic, de acționariat (public sau privat) sau modul de finanțare.
Date fiind neclaritățile incluse în 38 / 2017 în forma adoptată, pe 8 ianuarie 2018, președintele României, Klaus Iohannis, a trimis Parlamentului, spre reexaminare, Legea pentru aprobarea OUG 38 / 2017. Referitor la „dispozițiile referitoare la alocarea unor sume din bugetele locale pentru desfășurarea anumitor activități sportive”, Administrația Prezidențială consideră că „aceste dispoziții ar trebui incluse în capitole distincte, cu reglementări specifice, care să vizeze finanțarea acestor activități sportive. Totodată, aceste reglementări referitoare la posibilitatea autorităților publice locale de a aloca sume din bugetele proprii către structuri sportive ar trebui corelate cu dispozițiile referitoare la organizarea și funcționarea administrației publice locale, în special cu cele care prevăd autonomia financiară a acestora exercitată pe baza și în limitele prevăzute de Legea administrației publice locale 215 / 2001.
În concluzie, sistarea temporară a alocării de fonduri pentru susținerea structurilor sportive, prin intermediul Fundației Sportului Ieșean, nu este o decizie a mea, ci este urmarea unui blocaj legislativ creat de Guvern și a cărui rezolvare stă în prezent exclusiv în sarcina Parlamentului.
Așadar, fac apel la asociațiile, cluburile și federațiile sportive ca, prin mijloacele proprii, să determine experții guvernamentali și parlamentarii să finalizeze cu celeritate Legea care va înlocui OUG 38 / 2017 astfel încât finanțarea activității sportive să devină clară, transparentă, coerentă și în acord cu legislația românească și europeană.
Am fost și voi rămâne principalul susținător al activităților sportive din județul Iași, argumentul cel mai elocvent fiind faptul că în 2017 am alocat nu mai puțin de 11,4 milioane de lei către structura care gestionează direct finanțarea structurilor sportive ieșene – Fundația Sportului Iași -, suma constituind un record istoric în susținerea acestui domeniu. Voi relua alocarea de fonduri către Fundația Sportului Ieșean imediat ce cadrul legal va fi clarificat de Parlament, sume în acest scop fiind prevăzute în bugetului Municipiului Iași pe 2018.
În același timp, voi continua și voi extinde susținerea sportului de masă, în special a activităților sportive pentru copii și tineri, sume importante din bugetul local fiind prevăzute pentru crearea și modernizarea terenurilor și sălilor de sport ale unităților școlare din municipiu, precum și pentru dotarea și modernizarea bazelor sportive administrate. Astfel, asigurarea condițiilor pentru practicarea activităților sportive este prioritară pentru mine, acest lucru reflectându-se în alocarea în acest an a a fondurilor pentru începerea unui program în valoare de 6,17 milioane de lei de modernizare a 17 terenuri de sport în incinta unităților școlare. Proiectele, studiile și taxele necesare construirii noii Săli Polivalente vor fi finanțate cu suma de 600 de mii de lei, proiectul fiind în prezent în etapa de finalizare a Planului Urbanistic Zonal, urmând să fie predat Companiei Naționale de Investiții.
Nu în cele din urmă, actuala Sală Polivalentă va cunoaște noi modernizări, prin achiziția unui sistem de pardoseală flotantă și montarea unei noi tabele de marcaj, la un cost de 480 de mii de lei, fonduri alocate de Primărie, în condițiile în care proprietarul sălii – Ministerul Tineretului și Sportului – nu a alocat în acest scop niciun leu!
Nu doresc să intru în controversă cu anumiți conducători de cluburi sportive ori cu alte persoane mai mult sau mai puțin avizate din lumea sportului, dar descopăr cu tristețe că dragostea pentru sport a unora apare doar atunci când sunt bani, mai ales publici. În rest, aceștia devin extrem de critici față de oricine, uitând însă să-și manifeste și simțul autocritic. Pentru mine, sportul reprezintă totuși mai mult decât bani; înseamnă educație, altruism și conștiința lucrului bine făcut. Până la sfârșitul mandatului voi rămâne consecvent celor asumate în 2016: orice activitate sportivă trebuie să fie acoperită de lege, să urmărească un scop pe termen lung si să fie susținută de parteneriate bazate pe principii clare, nu pe oportunism”.