Primele cuvinte ale lui Lupescu, după ce a pierdut alegerile: „Era de datoria mea să vin!”. Replica pentru „cuiruitorul” Burleanu: „Lipsă de respect!”
Răzvan Burleanu a câștigat al doilea mandat de președinte al Federației Române de Fotbal, încă din primul tur, după ce și-a spulberat adversarii. Burleanu a obținut 168 dintre cele 254 de voturi exprimate (66,1%), Ionuț Lupescu a strâns 78 de voturi (30,76%), Marcel Pușcaș fost votat de opt oameni (3,14%), în timp ce Ilie Drăgan nu a primit niciun vot.
Imediat după numărarea voturilor, Ionuț Lupescu a preluat cuvântul, l-a felicitat pe noul și vechiul președinte al FRF și a transmis că speră că acesta să-și ducă planurile la capăt: „Felicitări preșpdintelui. Vreau să mulțumesc celor care m-au votat și celor care au fost de altă opțiune. Consider că a fost de datoria mea să vin, să candidez și să încerc să schimbăm ceva. Sper ca în următorii patru ani să aveți o dezvoltare așa cum vi-o doriți și să aveți performanțe”, a spus Lupescu.
La ieșirea din sediul FRF, Lupescu a considerat lipsă de respect declarația lui Burleanu, care a transmis că și-a ciuruit adversarii în votul de miercuri: „Îmi doresc ca fotbalul românesc că revină unde a fost, dar asta nu mai depinde de mine. Depinde de cei care-l conduc, de Adunarea Generală. Deocamdată, fotbalul românesc nu are nevoie de ajutorul meu. Dacă aceștia sunt oamenii care conduc fotbalul românesc, trebuie să facă performanță. Și eu am crezut că sunt oameni care doresc dezvoltarea fotbalului, dar se pare că se dorește altceva. Remarca de la final a președintelui? O lipsă de respect!”, a declarat „Kaiserul”.
Fostul internațional a fost întrebat de susținerea necondiționată pe care a avut-o din partea partidului aflat la guvernare, PSD: „Nu m-am afișat cu nimeni. Așa cum am spus, m-am întâlnit cu toți reprezentanții partidelor politice. Fotbalul românesc este finanțat în proporțiue de 95% din bani publici. Cred că atunci când ești în cea mai înaltă funcție a unei federații trebuie să te bați pentru legi. Asta se întâmplă și în alte țări, nu doar în România. Dacă unii au decis că nu e nevoie de mine, nu e problemă.”