Primele imagini cu David Miculescu și Bogdan Rusu în tricoul celor de la FCSB! Ce numere vor purta ultimele achiziții ale vicecampioanei României
David Miculescu și Bogdan Rusu au fost prezentați oficial la FCSB, în cursul zilei de luni, 1 august.
După conferința de presă susținută de Gigi Becali la Palat, alături de cei doi fotbaliști, a venit și anunțul oficial pe site-ul vicecampioanei României.
Sosiți de la UTA Arad, respectiv CS Mioveni, Miculescu și Rusu și-au ales și numerele de pe tricou pe care le vor purta la noua lor echipă. Primul va evolua cu numărul 11, eliberat recent de Octavian Popescu, care a preluat nr. 10, după plecarea lui Florin Tănase, în timp ce atacantul sosit de la argeșeni va evolua cu același 90, pe care l-a avut și la fosta sa echipă.
Primele imagini cu David Miculescu și Bogdan Rusu în tricoul celor de la FCSB! Ce numere vor purta ultimele achiziții ale vicecampioanei României
FCSB i-a prezentat oficial pe cei doi în seara zilei de luni, 1 august, alături de un videoclip cu cei doi jucători antrenându-se pentru prima dată la baza sportivă din Berceni.
„FCSB a oficializat luni, 1 august, transferurile jucătorilor David Miculescu și Bogdan Rusu, proveniți de la UTA Arad, respectiv CS Mioveni. Miculescu, în vârstă de 21 de ani, evoluează ca atacant lateral și va purta tricoul cu numărul 11, în timp ce Rusu, atacant central, va purta tricoul cu numărul 90.
Cei doi s-au pregătit deja în Baza Sportivă FCSB și vor face parte din delegația FCSB care se va deplasa marți dimineață în Slovacia, pentru întâlnirea cu DAC 1904, din preliminariile UEFA Europa Conference League. Clubul nostru le urează Bun Venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!”, se arată pe site-ul oficial al celor de la FCSB.
Gigi Becali vrea 50 de milioane de euro pe David Miculescu și l-a comparat cu Robert Lewandowski
La conferința de presă susținută la Palat, Gigi Becali a anunțat că i-a fixat lui David Miculescu o clauză de reziliere a contractului în valoare de 50 de milioane de euro și a făcut o nouă comparație fabuloasă, în stilul caracteristic: și-a asemănat noul fotbalist cu Robert Lewandowski.
„Când sunt copii din ăștia, să dai 1-2 milioane pe el, pot să ajungă la 50 de milioane. La fizicul pe care îl are poate să ajungă ca Lewandowski.
Nu poate să ajungă la 20 de milioane sau la 10 milioane? De ce să nu dau 1.7 milioane pe el? Mai ales că nu dau de la mine. Iau 3 milioane pe Tănase și dau 1.7 milioane pe el”, a spus Gigi Becali.