Primele informații despre starea de sănătate a lui Montini. „A spus că are amețeli și că nu vede foarte bine cu un ochi”. A fost supus investigațiilor medicale. Rezultatele testelor

Mattia Montini (27 de ani) este în afara oricărui pericol după accidentarea suferită în meciul din ultima etapă a sezonului regular din Liga 1 Betano. Atacantul a ieșit de pe teren la mijlocul primei reprize cu Concordia Chiajna, a fost transportat imediat la spital, dar președintele lui Dinamo a declarat că nu e nimic grav.

Atacantul italian a fost supus unur investigații pentru că acuza stări de amețeală. Rezultatele au fost bune, astfel că jucătorul va fi, cel mai probabil, apt pentru primul meci din play-out-ul campionatului. „Totul e sub control în momentul de față. Nu se putea continua, trebuia neapărat să fie supus investigațiilor medicale. Din câte știu eu în momentul în care a spus că are amețeli și că nu vede foarte bine cu un ochi imediat staful medical a decis schimbarea. El și-ar fi dorit să continue dar nu puteam să ne asumăm un astfel de risc. Într-un fel e foarte bine că el își dorea să lupte, dar nu cu orice preț„, a spus Alexandru David la Pro X.

Dinamo s-a impus cu 2-1 în fața Concordiei Chiajna. Golurile „câinilor” au fost reușite de Papazoglu, cel care l-a înlocuit pe Montini, (min. 39) și Sorescu (min. 66), în timp ce golul oaspeților a fost marcat de Ropotan (min. 69).

 

Publicat: 02 03. 2019, 13:03
Actualizat: 02 03. 2019, 13:12