Primele reacții după noua ofensivă a lui Talpan împotriva FC FCSB: „Ar fi un dezastru pentru fotbalul românesc!”. Un fost internațional stelist anticipează: „UEFA va cere un răspuns. S-au făcut lucruri ilegale”
Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a anunțat că a cerut oficial celor de la FRF dezafilierea FCSB și vrea ca în Liga 1 să joace Clubului Sportiv al Armatei. De asemenea, acesta a solicitat ca UEFA să nu folosească palmaresul CSA Steaua în prezentările cu privire la FCSB.
„Ca să fie scoasă FCSB din campionat și din Europa ar fi un dezastru pentru fotbalul românesc. Cred că am fi un exemplu pentru toată lumea. Nicăieri în lume nu mi-aduc aminte să se fi întâmplat așa ceva. Ceea ce vrea să facă domnul Talpan nu are șanse de reușită”, a spus Alexandru Boc, la Digi Sport.
„Sunt niște hotărâri judecătorești care vor fi trimise în paralel la UEFA. Cei de acolo vor cere un răspuns. Nu știu cât de iportante sunt pe plan sportiv. FRF și LPF, în 2003, au considerat că FCSB e continuarea Stelei pe plan sportiv. Au spus că totul e în regulă.
Acum se demonstrează că nu a fost chiar așa. E foarte greu de bănuit ce se va întâmpla. Nu cred că se poate face o rocadă, să ajungă CSA Steaua în prima ligă. S-au făcut niște lucruri ilegale”, a comentat și Gabi Balint.