David Alaba va fi primul transfer de răsunet pe care Florentino Perez îl va face în această vară, după eșecul înființării Super Ligii Europei.
Alaba se va alătura celor de la Real Madrid din postura de jucător liber de contract, după ce înțelegerea cu Bayern Munchen îi va expira.
Cuplul tradițional de apărători centrali de la Real, format din Sergio Ramos și Raphael Varane, va dispărea definitiv. Axul central al echipei lui Zinedine Zidane va suferi primele schimbări semnficative din ultimele patru sezoane.
Semnarea lui David Alaba, în așteptarea anunțului oficial, împreună cu posibilele plecări ale lui Ramos sau Varane vor provoca prima mare schimbare în perechea de fundași centrali madrileni de la transferul lui Pepe, în 2017.
Nimeni nu a mai contestat din acel moment prezența celor doi campioni mondiali, care în ultimii patru ani au jucat împreună 117 meciuri (228 în total în ultimul deceniu de la sosirea francezului în 2011) în tricoul lui Real Madrid. O perioadă în care i-au avut pe Nacho, Vallejo și Militao drept rezerve de lux.
Cu toate acestea, aducerea lui David Alaba deschide o nouă eră pe Santiago Bernabeu. Sosirea sa nu este doar o schimbare de nume, ci și de filozofie atunci când vine vorba de întărirea liniei defensive a grupării blanco.
Alaba este un jucător matur și cu experiență. Internaționalul austriac, cu rădăcini nigeriene și filipineze, va împlini 29 de ani pe 24 iunie și va sosi cu un „bagaj” de zece sezoane la Bayern Munchen, cu care a debutat la vârsta de doar 17 ani, sub conducerea lui Louis Van Gaal. Acolo a strâns aproape 300 de meciuri disputate în Bundesliga și 92 în Liga Campionilor. Un fotbalist de mare performanță dovedită prin cartea sa de vizită impresionantă.
Cu toate acestea, singura îndoială care continuă să persiste este cine va fi partenerul lui Alaba din centrul defensivei de pe Santiago Bernabeu: Ramos sau Varane?
Niciunul dintre ei nu este sigur de prezența sa la Real Madrid în sezonul viitor. Reînnoirea contractului pentru căpitanul de 35 de ani nu avansează deloc, cu doar 80 de zile înainte de expirarea acordului său actual cu echipa din Madrid.
„Ramos a acceptat anul trecut. Anul acesta se află într-o situație diferită…”, a declarat, luni, Florentino Pérez, când s-a referit la scăderea salariilor echipei Real Madrid din cauza pandemiei de COVID-19 și la negocierile cu internaționalul spaniol.
Clubul este de acord să renunțe la politica sa de reînnoire a înțelegerilor pentru cei mai în vârstă jucători an de an (astfel a fost de acord să reînnoiască și cu Luka Modric) pentru a-i acorda lui Ramos încă două sezoane, dar în schimb îi cere jucătorului să își asume reducerea salariului în noul său contract.
În cazul lui Varane însă este cu totul o altă poveste. Internaționalul francez, care împlinește 28 de ani duminica aceasta, își va încheia contractul cu echipa lui Zinedine Zidane în iunie 2022, dar ia în considerare prelungirea lui dincolo de această dată.
Următorul său acord poate fi ultimul mare contract din carieră și campionul mondial ar vrea să își încerce norocul la un alt club important din Europa. În Premier League, Varane a avut-o mereu pe Manchester United ca mare pretendentă la transferul său și în ultimele săptămâni a apărut și interesul lui Chelsea Londra.
În plus de asta, Varane are o cotă excelentă de piață: francezul este evaluat la 50 de milioane de euro de portalul specializat Transfermarkt. Un eventual transfer al său în această vară ar fi o advărată gură de oxigen pentru Real Madrid, un club extrem de afectat din punct de vedere financiar de criza economică generată de pandemia de coronavirus.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER