Primul străin din Liga 1 care intră în Clubul Leretter! Mario Camora a debutat în fotbalul românesc acum aproape 10 ani
Mário Jorge Malino Paulino, zis Camora, este portughez prin naștere. Nu a avut mari realizări în fotbalul din țara sa, unde a activat la echipe modeste precum CA Valdevez, SC Beira-Mar, FC Pampilhosa, Associação Naval 1º de Maio.
În vara lui 2011 însă, după un sezon nereușit în care Naval retrogradase, a avut inspirația să accepte oferta celor de la CFR Cluj.
Astfel, avea să devină cu adevărat un jucător important al țării de adopție. Clubul din Gruia parcă îl aștepta, căci odată debutând în Liga I (la 24.07.2011, CFR Cluj – Astra 2-0), nu a mai părăsit partea stângă a defensivei.
Primul străin din Liga 1 care intră în Clubul Leretter! Mario Camora a debutat în fotbalul românesc acum aproape 10 ani
Treptat avea să adune lauri și înregistreze performanțe importante la nivelul fotbalului românesc.
În cele de față am consemnat noua sa ispravă, ajungând în etapa trecută la meciul său 300 în Liga I, devenind astfel primul jucător provenit de dincolo de granițe care intră în Clubul Leretter.
Și urmează să mai treacă mult-mult timp până să izbutească vreun altul să atingă această bornă.
Cele 300 de meciuri dispuse pe cele 10 sezoane:
2011-12: CFR Cluj 28
2012-13: CFR Cluj 25
2013-14: CFR Cluj 31
2014-15: CFR Cluj 33
2015-16: CFR Cluj 37
2016-17: CFR Cluj 24
2017-18: CFR Cluj 30
2018-19: CFR Cluj 32
2019-20: CFR Cluj 29
2020-21: CFR Cluj 31
Mario Camora a fost convocat prima oară la echipa națională a României în barajul cu Islanda din septembrie 2020. El nu este primul fotbalist român naturizat, cel dintâi fiind brazilainul William Amorim.
Camora, la un pas de FCSB pe vremea lui Mirel Rădoi
Mario Camora a fost dorit de Mirel Rădoi la FCSB, conform mărturiilor sale, în perioada în care selecționerul naționalei antrena echipa lui Gigi Becali. Finanțatorul roș-albaștrilor nu a fost de acord pe care au cerut-o șefii din Gruia și toată povestea s-a prăbușit. Jucătorul campioanei României a vorbit despre oferta de la FCSB.
„Mie nu mi-a părut rău niciodată de deciziile luate în viață. Cum aș putea regreta că n-am mers la FCSB sau în străinătate? Hotărârile le-am luat împreună cu familia, așa e normal.
Asta am vrut eu, să rămân la Cluj, sunt bucuros că mai am doi ani de contract, sper apoi să prelungesc, tot cu CFR”, a declarat jucătorul al naționalei României.