Primul transfer important pe care îl face Dinamo, după ce a rămas fără acționarul principal! „Câinii” au ajuns la un acord cu francezul care are 85 de meciuri la Guingamp. EXCLUSIV
Dinamo este tot mai aproape de noi legitimări. Maxime Sivis (26 de ani) este așteptat la București pentru a semna contractul cu roș-albii. „Câinii” trag și de Matias Lacava, iar un alt jucător cu profil ofensiv ar putea fi prezentat, cât mai curând, de conducerea roș-albilor.
Roș-albii au pierdut cu CFR Cluj, 2-3, după ce în prima repriză au condus cu 2-0, iar minusurile din lot au ieșit la suprafață. Fără o bancă solidă și mulți titulari inactivi, în special în partea secundă, Dinamo a fost răpusă în Gruia, din nou, cu un gol încasat în prelungiri. ProSport a informat, duminică, despre interesul „câinilor” pentru doi jucători străini care ar mai putea rezolva din problemele lui Zeljko Kopic.
Dinamo, acord cu Maxime Sivis. Fundașul dreapta vine de la Guingamp
Este vorba de venezueleanul Matias Lacava (21 de ani), fotbalist cu minute la Copa America, mijlocaș ofensiv care, ultima oară, a evoluat, sub formă de împrumut, la Vizela, formație care a retrogradat din prima ligă portugheză și de Maxime Sivis (26 de ani).
Francezul a îmbrăcat tricoul lui Guingamp în ultimele trei ediții, are peste 80 de meciuri strânse în Ligue 2 și ar veni pentru a acoperi postul de fundaș dreapta, acolo unde Kopic stă, după îndepărtarea veteranului Gabi Moura, doar în Cristi Costin. De altfel, evoluția lui Costin, în prima etapă, a fost ștearsă.
Sivis și-a dat acordul pentru a juca la Dinamo, Lacava în stand- by
Din informațiile ProSport, Sivis (FOTO JOS) este foarte aproape de o înțelegere cu Dinamo. Reprezentanții jucătorului și fotbalistul care are și cetățenie congoleză și-au dat acordul pentru contractul propus de roș-albi, iar acesta este așteptat la București pentru a parafa înțelegerea.
- 81 de meciuri a strâns Sivis, în ultimele trei sezoane, în tricoul lui Guingamp, a înscris de 5 ori și a furnizat 8 pase decisive
- 36 de meciuri a strâns Sivis, sezonul trecut, în toate competițiile
Cât despre Lacava, care are și pașaport spaniol, însă se află sub contract cu Puerto Cabelo, negocierile par mai dificile. Totuși, alături de Sivis, Dinamo poate semna, în orele sau zilele următoare, un alt jucător din străinătate care, la rândul lui, este așteptat la București.
Un fotbalist de profil ofensiv care vine să plombeze problemele din atacul roș-albilor, un fotbalist care va fi adus pentru… a face diferența”, spus sursele ProSport.
Nicolescu spune că încearcă să rezolve cât ma repede problemele de lot. „Ne mai trebuie câțiva jucători”
A doua zi după meciul cu CFR Cluj, într-o intervenție la Fanatik Superliga, Andrei Nicolescu a admis, din nou, întârzierea legitimărilor și a transmis că întăririle pentru Kopic sunt aproape, țintele fiind jucători de peste hotare.
Suntem în urmă cu 3-4 transferuri și încercăm să rezolvăm cât mai repede, pentru că, poate, s-a văzut și la meciul cu CFR că ne mai trebuie câțiva jucători. Din România este foarte greu, dar nu se știe niciodată. Vedem din piața externă”. – Andrei Ncioelscu, adminsitrator delegat SC Dinamo 1948 SA