Primul transfer reușit de Dan Petrescu. Mihai Bordeianu semnează un nou contract după ce fusese vândut cu 1,2 milioane de euro în Golf

Mihai Bordeianu, de la CFR Cluj, suteaza in timpul meciului de fotbal contra echipei Chindia Targoviste din etapa a XVII-a a Ligii 1, disputat pe stadionul Constantin Radulescu din Cluj-Napoca, vineri, 22 noiembrie 2019. FLAVIU BUBOI / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 10 poze

Jucătorul Mihai Bordeianu (29 de ani) este primul fotbalist de la CFR Cluj convins de Dan Petrescu să semneze cu campioana din Gruia în noul mandat al titratului tehnician.

Internaționalul român era liber de contract după ce a încheiat conturile cu Al Qadisiyah, din Arabia Saudită.

Mihai Bordeianu era cumpărat de Al Qadisiyah în luna octombrie a anului 2020 cu 1,2 milioane de euro, dar mijlocașul care semnase un contract valabil pe două sezoane cu gruparea din Arabia Saudită a revenit la CFR Cluj după aproape cinci luni.

Primul transfer reușit de Dan Petrescu. Mihai Bordeianu revine în Gruia după ce fusese vândut cu 1,2 milioane de euro în Golf

CFR 1907 Cluj şi Al-Qadsiah, formaţie din prima ligă saudită, au ajuns la o înţelegere de întoarcere în Liga 1, în februarie 2021, privind împrumutul jucătorului Mihai Bordeianu.

Revenirea lui Bordeianu la CFR Cluj a venit la o zi după ce campioana României l-a transferat pe islandezul Runar Mar Sigurjonsson de la FC Astana, formaţie din prima ligă a Kazahstanului.

Mijlocaşul de 29 de ani are şi 2 selecţii la naţionala României. Mhai Bordeianu a jucat pe parcursul carierei la FCM Dorohoi, FC Botoșani, CFR Cluj și Al Qadisiyah. La gruparea din Arabia Saudită a bifat 15 meciuri fără să aibă vreo reușită.

CFR Cluj a învins, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 4-1 (1-0), echipa FCSB, în etapa a 7-a a campionatului naţional Liga I. După demiterea lui Marius Şumudică, antrenor principal al gazdelor la acest meci a fost tehnicianul de portari Ovidiu Ceclan.

Oficialii CFR Cluj, chemați la raport de Răzvan Burleanu

„Îmi doresc un dialog cu reprezentanţii clubului CFR. Aş recomanda cluburilor şi antrenorilor să fie mult mai ateţi la rezilierea unui contract. Când apare o astfel de situaţia imaginea clubului şi a fotbalului în general are de suferit”, a declarat Burleanu, într-o conferinţă de presă.

Clubul CFR Cluj a anunţat, sâmbătă seară, că s-a despărţit de tehnicianul Marius Şumudică, rezilierea contractului făcându-se pe cale amiabilă.

Marius Şumudică era antrenorul echipei CFR Cluj din data de 2 iunie, dar clujenii nu au reuşit calificarea în grupele Europa League.

 

Publicat: 31 08. 2021, 10:01
Actualizat: 31 08. 2021, 10:18