Mariko Daouda a apărut de nicăieri cu un mesaj de susținere pentru Papură și Craiova: „Trebuie să i se dea timp lui Cornel”. Amintiri de neuitat
Ivorianul Mariko Daouda (39 de ani) are un mesaj de susţinere fostul său coechipier de la Universitatea Craiova, Cornel Papură, spunând că acesta trebuie susţinut, fiindcă echipa este în continuare pe podium şi „Papi” are potenţial ca antrenor. Daouda a dezvăluit că Papură a fost printre oamenii care l-au ajutat cel mai mult când a ajuns în România, în urmă cu 19 ani.
De asemenea, ivorianul este alături de Sorin Cârţu, actualul preşedinte al Universităţii, care i-a fost antrenor atât în Bănie, cât şi la FC Argeş şi de la care a învăţat multe lucruri, care-l ajută la începutul carierei de antrenor.
„Craiova este a doua mea casă, s-a născut şi copilul meu acolo, am stat trei ani la Universitatea. Când am venit la Craiova m-a ajutat mult Cornel Papură, am jucat cu el în apărare, m-a ajutat să mă adaptez, dar şi cu limbra română, fiindcă el jucase în Franţa, la Rennes. Am vorbit cu el şi când a fost instalat antrenor acum.
La Craiova e mare presiune, nu e uşor pentru el, nu e uşor să fii antrenor acolo. Trebuie să i se dea timp, chiar dacă are patru meciuri fără victorie, e totuşi acolo sus, pe locul 3, nu e o mare problemă, cred în potenţialul lui Cornel. Mai vorbesc cu el şi cu Pleşan cu Murgan, dar şi cu Jeremie N’Jock. Şi Luţu m-a ajutat cât timp am fost la Craiova”, a declarat Mariko Daouda la emisiunea Fotbal Plus de la Oltenia TV. Daouda a avut şi un mesaj pentru FCU Craiova, echipă căreia i-a urat să promoveze în primul eşalon.
Mariko Daouda are o academie de fotbal în ţara natală şi el este şi antrenor. „Am învăţat multe de la Sorin Cârţu, el m-a ajutat mult, a lucrat mult cu mine, mai ales pe apărare, autobaza, cum se zicea atunci, dar şi de la Ioan Andone” a spus ivorianul.
Mariko Daouda are un compatriot în actuala echipă a Universităţii Craiova, tot fundaş central, pe Stephane Acka.
Amintiri de la Gala Gică Popescu şi de la inaugurarea nocturnei de pe fostul „Ion Oblemenco”
Mariko Daouda a depănat amintiri din perioada petrecută în Bănie, unele dintre cele mai frumoase momente fiind participarea la Gala „Gică Popescu”, la care au participat jucători celebri. De asemenea, ivorianul a amintit de inaugurarea nocturnei de pe fostul „Ion Oblemenco”, un 0-0 cu Ceahlăul, în 2003, la care 40.000 de oameni au fost prezenţi, iar galeria olteană a avut o coregrafie impresionantă, cu mesajul „Visul unei nopţi cu fotbal”.
„O amintire frumoasă este de la inaugurarea nocturnei pe pe fostul stadion, era multă lume, 40.000 de oameni, cu Ceahlăul, a fost ceva deosebit, o atmosferă extraordinară, chiar dacă nu am câştigat, am avut un gol anulat al lui Vlădoiu. O altă amintire frumoasă a fost Gala lui Gică Popescu, meciul lui de retragere, am jucat alături de mari jucători, Hagi, Stoicikov, Guardiola, Taffarel şi mulţi alţii. E bine că e din nou Craiova în prima ligă acum”, a declarat Mariko Daouda, care nu s-a despărţit cu bine de Bănie, după cei trei ani petrecuţi acolo, deoarece a făcut parte din al doilea „lot Neţoiu” care a plecat de la Universitatea la Dinamo, alături de Guso, Moţi şi Pleşan.
Mariko Daouda a jucat în România la FC Universitatea Craiova, Dinamo, FC Argeş, CS Mioveni. După ce a plecat din Liga I, ivorianul a evoluat în China, la Tianjin Teda şi la Chongqing Lifan.